Raul Neacșu, convocat din nou la naționala României U16 pentru dubla amicală cu Georgia

Raul Neacșu, mijlocașul academiei FC Argeș, se află din nou printre jucătorii convocați la echipa națională U16 a României. Juniorul alb-violet face parte din lotul selecționat de Lucian Mezei pentru stagiul de pregătire desfășurat în perioada 25 octombrie – 4 noiembrie 2026, care include două partide de verificare împotriva reprezentativei Georgiei.

Cele două întâlniri internaționale sunt programate la GFF Rustavi Technical Center, după următorul program:

  • Duminică, 1 noiembrie, ora 15:00: Georgia U16 – România U16
  • Miercuri, 4 noiembrie, ora 15:00: Georgia U16 – România U16

Născut pe 15 ianuarie 2011, mijlocașul academiei FC Argeș a participat recent la Turneul celor 4 Națiuni din Portugalia, unde România U16 a întâlnit Turcia, Portugalia și Danemarca. Raul a evoluat în toate cele trei partide ale turneului. A fost titular în remiza cu Turcia (1-1), fiind înlocuit în minutul 84, iar ulterior a intrat pe teren în confruntările cu Portugalia (0-2) și Danemarca (0-0).

Anterior, în primăvara acestui an, tânărul fotbalist alb-violet bifase patru apariții pentru România U15 la Torneo delle Nazioni, acumulând experiență internațională împotriva unor adversari precum Austria, Portugalia, Italia și China.

Felicitări, Raul! Îți dorim mult succes în cele două partide cu Georgia!