
Remiză albă în meciul din Play-Off de la Voluntari
FC Argeș a remizat în etapa a patra din Play-Off, scor 0-0, în deplasarea de la FC Voluntari. După trei succese consecutive, echipa noastră a obținut prima remiză din această fază a ligii secunde.
Ilfovenii au început foarte bine prima repriză, când Carnat a trimis milimetric pe lângă poartă, în minutul 10. Patru minute mai târziu, replica argeșenilor a venit prin Pîrvu, care l-a pus serios la încercare pe Chirilă printr-un șut superb trimis de la aproximativ 20 de metri. Goalkeeper-ul de la FC Voluntari a respins balonul în corner și a îndepărtat pericolul. Peste câteva minute, Doru Andrei, jucătorul celor de la FC Voluntari, s-a accidentat și a fost înlocuit. FC Voluntari a prestat un joc plin de durități în prima repriză, jucătorii ilfoveni fiind de mai multe ori avertizați cu cartonașe de arbitrul partidei. Carnat ar fi putut fi eliminat în minutul 27, când a avut o intrare dură la Borța, însă arbitrul Cojocaru i-a arătat doar cartonașul galben. În minutul 41, Doru Popadiuc a văzut direct cartonașul roșu după o intrare deasupra gleznei lui Yanis Pîrvu. Din păcate, jucătorul nostru nu a mai putut continua, fiind trimis direct la spital pentru investigații amănunțite legate de accidentare. Până la pauză, Ionuț Panțîru a primit și el cartonașul galben pentru un fault asupra lui Mensah.
După pauză, Voluntariul a schimbat trei jucători, abordând un joc cât mai defensiv cu putință. Argeșul a atacat în valuri, încercând să profite de avantajul jucătorului în plus. Gabriel Gheorghe, cel care l-a înlocuit pe Yanis Pîrvu, a intrat foarte bine în meci. Tânărul mijlocaș a trimis în minutul 52 în transversală, iar în minutul 90 l-a mai pus o dată serios la treabă pe Chirilă, trimițând o minge de la marginea careului, care s-ar fi dus în vinclu dacă nu era intervenția portarului ilfovean. Portarul Voluntariului a salvat și în fața lui Mehmedovic (56′), iar în minutul 65 a fost salvat din nou de transversală, la o lovitură cu capul a aceluiași Mehmedovic. Tudose (87′) l-a pus și el la încercare pe goalkeeper, iar Roman a trimis peste poartă, din apropiere, cu câteva minute înainte de finalul partidei. În prelungiri, Moldoveanu a reluat din foarfecă o centrare, însă mingea s-a dus peste poartă.
Echipa noastră are în acest moment 44 de puncte și este pe locul trei, la 5 puncte peste CSM Reșița și la 4 sub Steaua. FC Argeș a ajuns la 16 partide consecutive fără înfrângere în liga secundă. Etapa următoare, echipa noastră are meci acasă, cu echipa din Miercurea Ciuc, sâmbătă, de la ora 12:30.
FC Voluntari: Iustin Chirilă – Gîț, Andrei Pițian, Igor Armaș (C), Ionuț Panțîru – Matias Belli Moldskred (Andrei Pandele 46′), Doru Popadiuc (eliminat, 41′) – Nicolae Carnat (Ionuț Andreș 89′), Doru Andrei (Marvin Schieb 22′), Remus Guțea (Denis Bujor 46′) – Andrei Dumiter (Daniel Toma 46′) Rezerve neutilizate: Eduard Chioveanu – George Merloi, Andreas Niță, Rafael Garutti Jucători adiționali: Bogdan Ștefan – Albrto Călin, Radu Crișan Antrenor: Mihai Iosif
FC Argeș: Cătălin Straton – Florin Borța, Mario Tudose, Guilherme Garutti, Marius Briceag (C) – Yanis Pîrvu (Gabriel Gheorghe 45+1′), Takayuki Seto, Kevin Doukouré (Paul Mitrică 74′) – Emmanuel Mensah (Franck Tchassem 74′), Eldin Mehmedović (Mihai Roman 74′), Robert Moldoveanu Rezerve neutilizate: Denis Oncescu – Esteban Orozco, Patrick Dulcea, Andrei Tofan, Ionuț Rădescu Antrenor: Bogdan Andone
Stadion: „Anghel Iordănescu” (Voluntari – Ilfov). Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi). Asistenți: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa – Prahova) și Florian Alexandru Vişan (Galaţi). Rezervă: Mihai Motan (Târgovişte – Dâmboviţa). Observator arbitri: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ – Neamţ). Delegat joc: Marian Lumînare (Bucureşti).