Remiză în amicalul cu giuleștenii

FC Argeș – Rapid București 2-2(1-1)
Au marcat: Said(min.18), Palic(min.49) / Stahl(min.37), Moise(min.78)
FC Argeș și Rapid București s-au întâlnit sâmbătă, de la ora 11.30, pe stadionul Nicolae Dobrin, într-un amical disputat fără spectatori. Confruntarea de pe arena din Trivale s-a terminat la egalitate, 2-2, partida fiind un test util de verificare pentru tehnicienii celor două echipe înaintea partidelor de campionat cu FC U Craiova, respectiv UTA Arad.                   foto: Gabriela Neacșu
 
Piteștenii au început foarte bine meciul și puteau deschide scorul după un sfert de oră prin Teles, însă Săpunaru a respins cu capul de pe linia porții. Alb-violeții au marcat după 18 minute prin Ahmed Said care l-a învins pe portarul oaspeților cu un șut în vinclu. Palic și același Said au fost foarte aproape de majora diferența pe tabela de marcaj, însă Moldovan a reușit să se remarce prin paradele sale. Replica giuleștenilor a venit prin Romario Moise, care scăpat singur spre poartă, a fost blocat in extremis de Croitoru. Rapidul a restabilit egalitatea până la pauză prin Albert Stahl care l-a învins pe goalkeeperul echipei noastre cu un șut din interiorul careului. FC Argeș a trecut din nou în avantaj pe tabelă la puțin timp după revenirea de la cabine. Viana a centrat în careu, iar Antun Palic, desprins din marcajul adversarului, a trimis cu capul în plasă!. Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, Romario Moise a stabilit scorul final în urma unei lovituri libere din afara careului bătute perfect.
Caseta tehnică:
 
FC Argeș: 22.Croitoru – 7.Viana, Pițian, 14. Joao Miguel, 25. Boldor – 26. Moisie, 4. Meza Colli, 29.Dumitrașcu, 16. Teles – 21.Palic, 44. Said. Antrenori: Andrei Prepeliță și Mihai Ianovschi.
Rezerve: 12.Greab, 2.Tofan, 24.Telcean, 30.Mușat, 5.Turda, 19. De Jonghe, 23.Barbu, 8.Șerban, 89.Honciu, 10.Tănase, 18.Jafar Arias.
FC Rapid: 31.Moldovan – 13.Goge, 22.Săpunaru, 6.Ignat, 3.Florică – 23.Albu, 21.B. Barbu, 29.Stahl, 20.Moise – 94.Hlistei, 9.Bălan. Antrenor: Mihai Iosif.
Rezerve: 1.Muller, 15.Finică, 2.Nastos, 11.Morais, 19.Leasă, 33.Costin, 4.Crepulja, 18.Alami, 57.Marzouc.
Arbitru: Iulian Călin / Asistent 1: Romică Bîrdeș /Asistent 2: Gabriel Stroe
Filmul meciului:
 
min.14: Teles trage la poartă, însă Săpunaru scoate cu capul de pe linia porții.
min.16: Ignat șutează peste poartă din câțiva metri în urma unui corner de pe partea stângă.
min.19: 1-0! Said deschide scorul cu un șut din interiorul careului care s-a dus în vinclul porții apărate de Moldovan.
min.22: Palic pătrunde în careu, trage la poartă, însă Moldovan respinge șutul acestuia.
min.25: Said trimite cu capul peste transversală în urma unei centrări de pe stânga.
min.28: Romario Moise scapă singur spre poartă, însă Croitoru reușește să blocheaze șutul acestuia.
min.37: 1-1! Stahl restabilește egalitatea după ce îl învinge pe portarul pieteștean cu un șut din interiorul careului.
min.49: 2-1! Viana centrează în careu, iar Palic trimite cu capul în plasă!.
min.55: Teles reia pe lângă poartă din careul mic.
min.78: 2-2! Rapid restabilește egalitatea prin Romario Moise care trimite în plasă din lovitură liberă de la 20 m.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds