Săndoi: „În defensivă facem greşeli copilăreşti!”
La finalul meciului de sâmbătă, cu CS Baloteşti, pierdut de FC Argeş, cu 2-3, Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre şi-a pus la zid fundaşii. Tehnicianul grupării din Trivale spune că va trage linie la finalul acestui retur şi vor rămâne doar fotbaliştii care merită.
Săndoi le cere jucătorilor care se mulţumesc cu puţin să ridice mâna sus: „Meci de meci primim goluri. Noi ne-am propus să construim ceva pentru campionatul următor, dar în condiţiile astea, este foarte greu. Adversarul de astăzi cred că a avut 3 sau 4 incursiuni în terenul nostru. La fiecare incursiune ne stă inima pentru că este o fază periculoasă sau se schimbă tabela. La noi, tot ce este acţiune a adversarului, se schimbă tabela, de fiecare dată. E inadmisibil să-i facem mari pe toţi atacanţii pe care îi întâlnim!. Nica, atacantul celor de la Baloteşti, este născut în 98 şi la fiecare acţiune pe care a avut-o în jumătatea noastră de teren, a creat un pericol fantastic. De fiecare dată când se schimbă tabela nu mai ai încrederea pe care o ai. Şi în jocul de astăzi am reuşit să înscriem 2 goluri şi am mai avut încă zece ocazii de gol!. Este inadmisibil ca pe faza defensivă să facem nişte greşeli copilăreşti. Lucrăm acest aspect la fiecare antrenament. E normal să jucăm mai deschis pentru că ne propunem ceva. Dacă îţi propui să ataci promovarea, trebuie să joci numai la victorie. Nu poţi să joci la meci egal pentru că trec etapele şi rămâi pe la mijlocul clasamentului. Pe faza defensivă, orice duel de unu contra unu, este pierdut de apărătorii noştri!. La partea dreaptă am făcut nişte greşeli impardonabile. Aproape toate golurile pe care le-am primit în acest retur de campionat le-am primit la partea dreaptă. S-au făcut multe permutări în acea zonă, dar greşelile tot au rămas!. Ca să promovezi trebuie să ai o defensivă care să nu-ţi gafeze, lucru care la noi nu s-a întâmplat. Noi am câştigat la Târgovişte, dar a trebuit să înscriem de 4 ori!. Am câştigat la Clinceni şi a trebuit să marcăm tot de 4 ori!. La Snagov am înscris de 2 ori iar astăzi am înscris de 2 ori şi n-am reuşit să luăm nici măcar un punct!. Ratăm foarte, foarte mult, dar mijlocaşii şi atacanţii noştri mai au circumstanţe atenuante pentru că de fiecare dată pleacă cu un handicap când văd gafele din apărare. Probabil că şi la meciul de astăzi, dacă am fi reuşit să înscriem de 4 sau 5 ori, am fi câştigat. Din păcate, am luat 3 goluri!. Facem nişte greşeli incredibile în apărare!. Nu ştiu ce să mai înţeleg. Greşelile individuale pe care le facem pe faza defensivă sunt ceva de domeniul fantasticului. Când te vezi condus pe tabelă revii o dată, te vezi iarăşi condus, mai revii încă o dată, dar când te vezi şi a treia oară condus tot pe greşeli individuale, ce echipă din lumea asta revine de atâtea ori?. Încercaţi să vă puneţi în locul meu. Cum să tragi la promovare, dacă tu meci de meci, încasezi 2 goluri sau 3 goluri?. Nu dă nimeni în lumea asta 5 sau 6 goluri la fiecare partidă!. Toate golurile primite cu Baloteştiul puteau fi evitate cu puţină inteligenţă în joc. Adversarul a jucat într-un 5-4-1 şi a aşteptat greşeala noastră, care a venit, la fel ca în fiecare meci. Orice gol primit lasă nişte urme în rândul grupului şi al jucătorilor. Mai avem câteva meciuri şi vom trage linie!. Sunt total nemulţumit de defensivă!. În returul de campionat suntem una dintre echipele care a primit cele mai multe goluri. Dacă nu făceam greşelile pe care le-am făcut, puteam termina pe locul 3. Din discuţiile pe care le-am avut cu jucătorii, unii dintre ei mi-au spus că suntem în obiectiv. Le-am spus că sunt în obiectivul lor, pentru că eu am alte obiective. Nu vreau să termin pe locul 6 pentru că nu mă interesează un loc 6!. Mi-am dorit să fiu cel mai bun, iar dacă nu pot să fiu cel mai bun, să fiu măcar acolo pe podium!. Dacă vreunul dintre ei se mulţumeşte cu puţin, să vină să ne spună că nu se înhamă la munca asta şi este liber să plece!. În momentul în care am venit aici, am spus că vreau să rămână ceva în urma mea la FC Argeş. Aşa cum a rămas ca jucător, aşa vreau să rămână şi ca antrenor. Vreau mai mult de la fiecare joc. Degeaba te pregăteşti bine la fiecare antrenament, dacă la meci îţi tremură şortul pe tine!” a spus tehnicianul echipei noastre la conferinţa de presă de după meci.