Săndoi: „Vrem să păstrăm acest loc 4”

Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre a pus eşecul cu sibienii pe seama unei greşeli individuale. Principalul lui FC Argeş îşi doreşte ca echipa pe care o pregăteşte să termine campionatul pe locul 4 ,iar anul viitor gruparea din Trivale să atace promovarea în Liga I.
Săndoi spune că Hermannstadt merită să promoveze în Liga I: „Vreau să felicit echipa gazdă pentru victorie şi pentru parcursul pe care l-au avut până acum în liga a doua cât şi în Cupa României. Le urez baftă în returul semifinalei Cupei României. Despre meci pot spune că nu a fost un joc prea spectaculos. Sibiul, în prima repriză, a avut o ocazie la o reluare cu capul. Au avut şi acea lovitură de la 11 m şi până la urmă am greşit noi la o fază fixă. Am pierdut marcajul acolo, în careu. Încercăm să formăm o echipă pentru campionatul următor. Sunt o serie de jucători care se află la primul sezon de liga a doua. Încercăm în continuare din jocurile pe care le avem să obţinem cât mai multe puncte şi să ne clasăm cât mai sus posibil. Vrem ca până la final să păstrăm acest loc 4. Cred că ar fi un loc merituos. Chiar dacă am fi ajuns Chindia din urmă, i-am fi ajuns degeaba. Asta nu înseamnă că nu ne-am dorit să câştigăm cele două meciuri. La meciul cu Mioveniul, de acasă, am avut un ghinion teribil. Am ratat un 11 m la 0-0 şi am luat gol în ultimele secunde ale partidei. Per total, nu aş putea spune că nu suntem în grafic. Obiectivul echipei a fost o clasare în primele 7 locuri. Preşedintele clubului, noi, antrenorii, dar şi jucătorii, ne-am fi dorit să terminăm cât mai sus. Ne-am fi dorit un loc 3, dar din păcate, este cam greu acum. În etapele care au mai rămas până la final, sper să luăm cât mai multe puncte. Mai avem puţine jocuri până la final şi vom folosi cât mai mulţi jucători pentru că obiectivul este să formăm o echipă pentru anul viitor. Liga a II-a va fi mult mai puternică decât în acest an. Vom juca cu echipele de tradiţie care urcă de la liga a treia. Cred că va fi o liga a doua mult mai interesantă. Călăraşiul şi Sibiul merită primele două locuri. O arată şi clasamentul. Au demonstrat că într-o competiţie a la long au făcut puţini paşi greşiţi. Au destul de puţine goluri primite. Au şi un joc consistent. Sibiul a format echipa în timp. Are jucători de calitate, care se simt în teren. Sibiul a demonstrat în Cupa României că poate să fie o nucă tare şi pentru echipele de Liga I”.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.