Și FC Argeș U17 s-a calificat în play-off!

După grupa antrenorului Florin Drăgușin care a făcut pasul în faza a doua din Liga Elitelor U16, FC Argeș mai are încă o echipă care a ajuns în play-off. Este vorba de grupa pregătită de Mihai Ariciu care a ajuns între cele mai bune formații din Liga Elitelor U17.

În ultimul meci al seriei Vest, disputat la Curtea de Argeș, trupa pregătită de Mihai Ariciu a terminat la egalitate, 1-1, confruntarea cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc. În urma acestei remize, piteștenii au terminat prima parte a sezonului pe locul 6, cu cele 18 puncte, strânse în 11 runde, ultimul care asigură prezența în Top 6 al acestei serii. Golul alb-violeților a fost marcat de Adelin Mircea în minutul 53. Imediat după ultimul fluier al arbitrului, piteștenii au declanșat fiesta. Jucătorii au sărbătorit calificarea cu șampanie pentru copii, după care au continuat petrecerea la vestiare. În play-off s-au mai calificat Universitatea Craiova, Csikszereda Miercurea Ciuc, Politehnica Timișoara, UTA și Universitatea Club. În această fază a competiției se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur, primele două clasate din fiecare serie urmând să se califice la turneul final.

Mihai Ariciu: ”Să formăm o echipă puternică de care să se teamă toți adversarii”

Mihai Ariciu, antrenorul FC Argeș U17, vrea ca elevii săi să nu se oprească aici: ”Un meci greu, cu destule emoții. Vreau să îi felicit pe copii pentru efortul depus pe parcursul celor 11 meciuri jucate. Vreau să le mulțumesc și colegilor pentru susținere. Începem să ne maturizăm ca echipă. Lotul a fost format în vară, iar primul meu obiectiv a fost calificarea în play-off. Este o performanță să ajungem printre cele mai bune 12 echipe din țară. Nu vreau să ne oprim aici și vreau ca în acest play-off să prindem locul 2 pentru a merge la turneul final. De la revenirea la FC Argeș, mi-am propus să formăm o echipă puternică de care să se teamă toți adversarii, iar cei mai talentați copii din această generație să facă pasul la echipa mare. Acesta este de fapt obiectivul principal”.

Liga Elitelor U17, Seria Vest, Etapa 11: FC Argeș – AFC Csiksereda 1-1(0-0) ⚽A marcat: Adelin Mircea(min.53)

FC Argeș U17: Fabiano Bettini – Răzvan Dimcea, Mihai Militaru, Cosmin Păduraru, Adrian Manea – Andrei Stoica, Ștefan Mehedințeanu(min.60 Călin Mușat), Luca Predescu(min.46 Andrei Stoenete) – Andrei Badea(min.72 Yanis Vlad), Yanis Pîrvu, Adelin Mircea

Rezerve neutilizate: Adrian Briciu, Alexandru Păun, Andrei Ghiță, Ianis Dumitrache

Antrenor: Mihai Ariciu

 

Juniorii lui Enache, în play-out

Tot astăzi, și tot la Curtea de Argeș, FC Argeș a disputat ultimul meci din Liga de Tineret, seria Vest. Piteștenii s-au impus cu 3-1, în disputa cu AFC Csiksereda Miercurea Ciuc, golurile alb-violeților fiind reușite de Chiru și Oprescu(2). Victoria echipei noastre a contat doar pentru palmares, FC Argeș nereușind calificarea în play-off-ul acestei întreceri. Juniorii lui Robert Enache vor juca în play-out-ul seriei Vest, din care mai fac parte Universitatea Cluj, Politehnica Timișoara,  AFC Csiksereda Miercurea Ciuc, LPS Banatul Timișoara și Kids Tâmpa Brașov.

Liga de Tineret, Seria Vest, Etapa 11: FC Argeș – AFC Csiksereda 3-1 ⚽Au marcat: Adrian Chiru(29), Gino Oprescu(44, 50)

FC Argeș Tineret: George Micle – Ricardo Potoroacă, Radu Ciuciulete(min.71 Ramon Gașpar), Antonio Petre, Mario Dobre(min.90+3 Alexandru Bragă) – Marco Dică(min.58 Alexandru Drugan), Alexandru Dinoci – Adrian Chiru, Gino Oprescu – Răzvan Covaci(min.58 Alexandru Florescu)

Rezerve neutilizate: Ion Stan, Mihnea Constandache, Geani Bălașa, Loren Băluță

Antrenor: Robert Enache  

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds