Turda şi Barbu vor FC Argeş pe podium

Fundaşul Grigore Turda are aşteptări mari de la returul campionatului. Fotbalistul şi-a câştigat un loc de titular în angrenajul gândit de Emil Săndoi ca urmare a evoluţiilor convingătoare pe care le-a avut în prima parte a sezonului.
Turda îşi doreşte ca echipa să nu mai aibă fluctuaţii în rezultate „Returul sper să fie mai bun decât turul. Am avut rezultate bune, dar era loc şi de mai bine. Am avut şi câteva sincope nedorite, dar acesta e fotbalul. Sper să nu mai repetăm greşelile făcute în tur. Derbyurile au fost câştigate de noi, ne-am mobilizat, dar am clacat cu echipe mai slab cotate. Mă simt foarte motivat pentru acest retur de campionat. Toţi trebuie să ne facem treaba cât mai bine pe teren şi să terminăm cât mai sus”. 
#”Vom fi mult mai puternici”
Şi colegul său, atacantul Cătălin Barbu îşi doreşte un parcurs foarte bun în cele 18 etape care au mai rămas de jucat: „După o vacanţă destul de lungă, am revenit la antrenamente. În tur, am avut meciuri foarte bune, dar şi mai puţin reuşite. În derby-uri am învins, dar au fost şi aspecte negative în meciurile pierdute. Acum suntem nerăbdători să începem returul şi cu siguranţă vom fi mai puternici. Eu cred că putem termina campionatul în primele trei locuri”.