Victoria duce Piteștiul în Liga I!

FC Argeș – UTA Arad, duminică, ora 18.30, Digi Sport, Telekom Sport, Look TV

FC Argeș va disputa duminică cel mai important meci din acest sezon competițional. Alb-violeții vor întâlni liderul UTA Arad, de la ora 18.30, pe stadionul Nicolae Dobrin, în ultima etapă a play-off-ului pentru promovarea în Liga I. Partida se va juca fără spectatori din cauza restricțiilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii COVID-19, însă microbiștii vor putea urmări disputa pe micile ecrane, meciul fiind transmis în direct de către Digi Sport, Telekom Sport și Look TV.

Cele trei puncte puse în joc sunt vitale pentru ambele formații, întrucât echipa care va reuși să se impună în această întâlnire va face pasul către prima ligă, indiferent de rezultatele celorlalte contracandidate.
Promovarea așteptată de tot județul!
Piteștenii vor aborda ultima finală a play-off-ului doar cu gândul la victorie, un eventual succes asigurând echipei antrenate de Ionuț Badea promovarea în Liga I după o absență de aproape 12 ani. După patru etape jucate din acest play-off, alb-violeții ocupă locul 4, cu 26 de puncte, cu trei mai puțin decât liderul UTA. Argeșenii au început acest mini-campionat cu o remiză albă, 0-0, în deplasarea de la Turris Turnu Măgurele. În runda a doua din acest play-off, FC Argeș a învins cu 2-1, în deplasarea din Regie, pe Rapid București, și se părea că promovarea este în mare măsură rezolvată. A venit însă înfrângerea nemeritată, cu 2-3, din derby-ul local cu CS Mioveni, iar situația s-a complicat din nou pentru alb-violeți. Piteștenii au revenit în cărțile promovării după victoria de senzație, 2-1, înregistrată în deplasarea de la Ploiești, contra Petrolului, iar speranțele de a juca din nou în prima ligă au renăscut. FC Argeș a ajuns în postura de a depinde doar de ea în această luptă pentru promovare, iar acum toată suflarea fotbalistică argeșeană așteaptă victoria care să readucă Piteștiul acolo unde îi este locul. Argeșul are și varianta egalului pentru a ocupa locul 2 direct promovabil, însă îi trebuie o victorie a Petrolului la CS Mioveni, dar și o victorie sau o remiză a Rapidului cu Turris Turnu Măgurele. Ori, dacă Mioveniul nu pierde, atunci alb-violeții vor termina pe 3 și merg la baraj. Tot la baraj merge și dacă Mioveniul pierde, iar Turris câștigă cu Rapid.
Ardelenii au și varianta egalului
UTA vine la Pitești din postura de lider al play-off-ului. Arădenii se situează pe locul 1, cu 29 de puncte, însă rezultatele din acest mini-campionat au fost destul de slabe, textiliștii arătând că nu mai sunt echipa care a dominat sezonul regulat. Campioana Provinciei a pierdut acasă, 3-4, meciul de debut, contra celor de la Turris Măgurele, iar în etapa a doua nu a reușit decât o remiză, 1-1, contra celor de la Petrolul Ploiești. În etapa a treia, ardelenii s-au impus cu 2-0, în deplasarea de la CS Mioveni și se părea că nu vor avea probleme în a-și asigura revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc. A venit însă eșecul de pe propriul teren, 1-2, înregistrat în confruntarea cu Rapid București, iar ardelenii tremură pentru promovarea în Liga I, care la un moment dat părea o simplă formalitate. Ardelenii au și varianta egalului pentru a face pasul în Liga I. ”Bătrâna Doamnă” poate ajunge pe prima scenă după 12 ani și dacă pierde contra Argeșului, însă numai dacă CS Mioveni nu câștigă meciul cu Petrolul. Dacă UTA pierde și CS Mioveni ia trei puncte, atunci echipa lui Laszlo Balint cade pe locul 3, caz în care vor merge la barajul de promovare, al treilea în ultimii 5 ani. În precedentele două a pierdut cu FC Voluntari, respectiv ACS Poli.

Vulturii-violeți pot intra în istoria fotbalului argeșean dacă vor reuși promovarea așteptată de toată suflarea fotbalistică argeșeană. Băieții noștri promit să dea totul pe teren pentru a obține victoria, însă au nevoie de sprijinul tuturor piteștenilor pentru a câștiga cel mai important meci din acest sezon. Așadar, haideți să-i susținem pe jucătorii alb-violeți cu un gând bun și o încurajare!. Doar împreună putem fi mai puternici!.
Hai FC Argeș! Forza Viola! Legenda Continuă!