Victoria este obligatorie!

Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş, sâmbătă, ora 17.00

FC Argeş va avea o misiune aparent ușoară în confruntarea din acest week-end cu cea mai slabă echipă din Liga 2 Casa Pariurilor. Echipa pregătită de Ionuţ Badea va întâlni sâmbătă, de la ora 17, în deplasare, pe Pandurii Târgu Jiu, „lanterna roşie” a ligii secunde. Confruntarea dintre gorjeni şi argeşeni contează pentru runda cu numărul 24 din Liga 2 Casa Pariurilor. Piteştenii sunt favoriţi cerţi în această dispută, însă alb-violeţii nu trebuie să subestimeze valoarea adversarului pe care îl vor avea în faţă pentru a nu avea probleme.

Băieții noștri nu au început prea bine anul şi au obţinut doar 2 puncte din meciurile cu Universitatea Cluj lşi CS Mioveni. În acest context, cele 3 puncte puse în joc sunt foarte importante pentru gruparea din Trivale care speră să continue cu succes lupta pentru revenirea în Liga I. FC Argeş ocupă locul 5, cu cele 35 de puncte, adunate în 23 de etape, cu trei mai puţin decât CS Mioveni, ocupanta locului 2, poziţie direct promovabilă în Liga I, în timp ce Pandurii se situează pe locul 19, cu doar 8 puncte, strânse tot în 23 de runde. Gorjenii se confruntă cu mari probleme financiare şi au interdicţie de a face transferuri din cauza unor datorii neachitate. Oficialii celor de la Pandurii Târgu Jiu au ales să continue partea secundă a sezonului cu un lot bazat numai pe jucători tineri şi foarte tineri, însă în fotbal se pot întâmpla multe surprize dacă nu dai totul pe teren și te crezi deja câştigător înainte de a intra pe teren.

#”Trebuie să marcăm goluri”

Ionuţ Badea, antrenorul echipei FC Argeş, le cere jucătorilor săi să nu subestimeze adversarul: „Am venit după două meciuri care ne-au fost la îndemână. Este mare păcat că nu am reuşit să facem mai multe puncte. Ne aşteaptă o partidă contra unei echipe entuziaste, care aleargă foarte mult, însă care este lipsită de experienţă. Pe noi ne interesează foarte mult aceste 3 puncte pentru a da valoare muncii pe care o facem împreună încă de la începutul acestui an. Fac excepţie momentele petrecute la finalul anului trecut pentru că deja este o resetare, un punct luat de la zero şi ca la orice început lucrurile mai pot suferi. Finalitatea a avut de suferit în cele două partide, mai ales în cea cu CS Mioveni. Sper ca acest joc, de sâmbătă, să fie un plus ofensiv pentru echipa noastră în ideea în care trebuie să păstrăm clar această organizare tactică pe ambele faze pentru că de aici ne luăm puterea în tot ceeaa ce am făcut până acum. Ăsta a fost motorul acestei echipe. Suntem încă privaţi de posibilitatea de a folosi nişte jucători importanţi, dar cei pe care ne-am bazat au dat maxim până acum. Sper să o facă în continuare şi să existe acest plus înregistrat în partea de finalitate. Vreau să putem marca pentru că altfel va fi greu să câştigăm cu orice echipă”.

Liga 2 – Meciurile Etapei 24

Vineri, 6 martie, ora 17.30
CS Mioveni – SCM Gloria Buzău (Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport)

Sâmbătă, 7 martie, ora 11.00
Concordia Chiajna – ASU Politehnica Timisoara
Ripensia Timişoara – Dunărea 2005 Călăraşi

Sâmbătă, 7 martie, ora 12.00
Farul Constanţa – Turris-Oltul Turnu Măgurele (Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport)

Sâmbătă, 7 martie, ora 14.00
Universitatea Cluj – Metaloglobus Bucureşti

Sâmbătă, ora 17.00
CS Pandurii Târgu Jiu – FC Argeș

Duminică, 8 martie, ora 12.30
FC Rapid – CSM Reşiţa(Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport)

Duminică, 8 martie, ora 15.00
Csikszereda Miercurea Ciuc – Petrolul Ploieşti (Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport)
ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu stă.
UTA Arad stă.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds