Vor să câştige derbyul orgoliilor!
# FC Argeş-Petrolul Ploieşti, joi, ora 17
Fotbaliştii de la FC Argeş se pregătesc de cel mai important meci din acest tur de campionat. Echipa noastră va întâlni Petrolul Ploieşti, joi, de la ora 17, pe stadionul Nicolae Dobrin. Confruntarea dintre argeşeni şi ploieşteni este un derby de mare tradiţie al fotbalului românesc având în vedere istoria şi palmaresul pe care le au în spate cele două echipe. Partida care va avea loc pe arena din Trivale face parte din etapa cu numărul 10 a Ligii 2 Casa Pariurilor şi ţine capul de afiş al acestei runde.
Ambele echipe traversează o formă sportivă destul de bună iar iubitorii fotbalului aşteaptă un meci spectaculos, cu multe goluri. Înaintea acestui duel, FC Argeş ocupă locul 5, cu 18 puncte, adunate în 9 etape, în timp ce Petrolul se situează pe locul 2, cu 19 puncte. Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre, este conştient de importanţa partidei şi are mare încredere în potenţialul echipei pe care o pregăteşte: „Este un joc cât se poate de important. Se întâlnesc unele dintre cele mai bune echipe din acest sezon de Liga a II-a, două formaţii de tradiţie, cu un palmares impresionant. Până la urmă şi Petrolul, dar şi FC Argeş, au trofee câştigate de-a lungul timpului. Au scos jucători de primă mână în fotbalul românesc şi chiar în fotbalul mondial. Ambele au jucat în cupele europene şi au câştigat campionate şi cupe. Din punctul meu de vedere, aceste două echipe ar trebui să joace în prima ligă. Sper ca acest lucru să se întâmple cât mai repede posibil. Va fi un meci dificil pentru că vom întâlni o echipă foarte bună, cu foarte mulţi jucători de prima ligă în componenţă. Eu am încredere în băieţii noştri, atât în cei tineri, cât şi în cei care au ajuns la maturitate sportivă. Cred că există în cadrul lotului nostru un mix destul de bun. Avem şi jucători cu experienţă, dar şi fotbalişti tineri, cu perspective. Cred că formăm un grup bun. Alături de Petrolul, şi noi formăm o echipă bună în această serie. Îmi doresc să fie un joc spectaculos, având în vedere că se întâlnesc două dintre cele mai bune echipe. Mi-aş dori un rezultat pozitiv. Rămâne de văzut la ora jocului care dintre echipe va fi mai inspirată şi cine va face mai puţine greşeli individuale şi colective. Eu sper ca aceia să fim noi. Băieţii s-au pregătit foarte bine, ca de fiecare dată de la venirea mea la echipă. Sunt conştienţi de importanţa jocurilor pe care le vom disputa în continuare”.
#”Să fim o echipă pragmatică şi realistă!”
Săndoi regretă şi acum eşecum de acum două etape din deplasarea cu Aerostar Bacău: „Încă o dată, îmi pare rău că am făcut acel singur pas greşit la Bacău. Dar ăsta este fotbalul!. Câtedată se mai întâmplă să avem parte de rezultate neconforme cu ceea ce se întâmplă în teren. Ne-am revenit la meciul cu Oradea. Am avut multe ocazii de gol şi am reuşit să înscriem de câteva ori. Cred că a fost un meci plăcut. La partida de joi va trebui să fim o echipă pragmatică şi realistă. Trebuie să facem cât mai puţine greşeli şi să fim disciplinaţi, lucru pe care noi l-am demonstrat până în acest moment. Să avem şi puţină şansă, pentru că fără şansă, nu se poate în fotbal!. Suntem pregătiţi pentru această partidă. Este un joc cât se poate de important, dar nu decisiv, pentru că nu e o finală de Cupa României în care joci cu un trofeu pe masă, pe care ori îl câştigi, ori îl pierzi!. Nu e cazul în meciul de joi!. Victoria este importantă pentru moralul jucătorilor şi pentru continuitatea pe care noi trebuie să o avem în rezultatele pozitive. Va fi un meci dificil, dacă este să ne gândim şi la transferurile pe care le-au făcut cei de la Petrolul. S-au mişcat cam cel mai mult pe piaţa transferurilor, în această perioadă. Au reuşit să transfere jucători titulari la prima ligă. Din punctul ăsta de vedere, la Petrolul este un lot competitiv. Eu am mare încredere în băieţii noştri, în valoarea pe care o au şi în capacitatea de concentrare la partidele importante. Sunt sigur că putem câştiga acest joc”.