VulturiiLaMeci

#VulturiiLaMeci – Universitatea Cluj

Luni, 20 martie, de la ora 21:00, pe stadionul Cluj Arena, se va disputa meciul dintre FC Universitatea Cluj și FC Argeș, în prima etapă din Play-out-ul Superligii.
Dacă folosiți Waze sau Google Maps puteți introduce: „Cluj Arena, Aleea Stadionului 2, Cluj-Napoca”. Cei care doresc să facă deplasarea cu mașinile personale de la Pitești, trebuie să știe că de la intrarea în oraș și până la stadion vor face aproximativ 10 minute. Parcarea se găsește în afara arenei, dar există și o parcare subterană unde accesul se face contra cost.
Vulturii care aleg să facă deplasarea cu trenul, trebuie să știe că de la gară și până la stadion pot lua tramvaiul 101. Vor coborî la stația Splaiul Independenței, iar de acolo merg pe jos 2 minute până la arenă. De asemenea, puteți ajunge la stadion folosind autobuzul 30.
Prețul biletelor pentru această partidă este 20 de lei.
Suporterii care ajung mai devreme pot mânca la restaurantele sau cofetăriile din apropierea stadionului: 4 Champions, Pratta sau Pralina.
U Cluj a intrat în acest Playout cu 17 puncte, fiind în acest moment pe locul 6.
Din momentul în care am revenit în fotbalul mare (2017) și până în prezent, am disputat 3 meciuri cu Studenții pe Cluj Arena, toate terminându-se la egalitate.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds