FC Argeș – CS Mioveni

Desfășurare

Liga 2 Casa Pariurilor 2019-2020
FC Argeș
CS Mioveni
Examinează

Desfășurare

Derby-ul județean FC Argeș – CSMioveni disputat duminică după-amiază, pe stadionul Nicolae Dobrin, s-a terminat cu o remiză, 1-1, rezultat care este pe placul contracandidatelor celor două echipe în lupta pentru promovare. Cei peste 5.000 de spectatori care au asistat la partida de pe arena din Trivale au avut parte de puțin fotbal, ocaziile de gol ale ambelor echipe putând fi numărate pe degetele de la o mână. foto: Gabriela Neacșu

Disputa dintre cele două reprezentante ale județului din liga secundă a fost una destul de aprig disputată, cu nerv, dar cu realizări puține. Echipa noastră a avut mai mult posesia în prima parte a întâlnirii şi a încercat să desfacă apărarea destul de bine organizată a Mioveniului, care a lăsat impresia că a venit la Piteşti mai mult să nu primească gol. Cea mai mare ocazie de din primul mitan de a deschide scorul i-a aparținut mijlocașului echipei noastre Andrei Blejdea, care, după ce a trecut de doi adversari în stânga careului, a şutat din unghi peste transversală. Până atunci, Grecu îl încercase pe portarul Mioveniului cu un șut-centrare reținut cu siguranță de gooal-keperul oaspeților. După pauză, ambele echipe au încercat să dea lovitura decisivă pe tabelă. Hergheligiu a rămas singur cu Ducan şi a trimis pe lângă bară, din 7 metri, ratând șansa de a duce Mioveniul în avantaj. FC Argeș a deschis scorul cu 9 minute înainte de finalul timpului regulamentar în urma unei faze care nu anunța nimic. Tofan a bătut lung un out, iar Răzvan Matiş a înscris din 6 metri, la prima bară. Turkovic putea închide partida, însă rămas singur cu Croitoru a tras în acesta. Când jucătorii lui Ionuț Badea se pregăteau de minutele de prelungire, Mioveniul a restabilit egalitatea prin Raul Costin care a trimis în plasă, cu un șut de la 14 m, după o deviere cu capul a lui Măzărache. În urma acestei remize, băieții noștri au ratat şansa de a egala Mioveniul şi au rămas la trei puncte în spatele galben-verzilor. FC Argeș a urcat pe locul 5, cu 35 de puncte, în timp ce Mioveniul a rămas pe locul 2, cu cele 38 de puncte acumulate în 23 de etape.

Caseta tehnică:

FC Argeş: Ducan – Tofan, Turda, Deslandes, Şerbănică (Muşat 65′) – Rob. Grecu, Moihedja, I. Şerban – Matiş, Blejdea, Buhăescu (cpt.)(Turkovic 80′). Rezerve neutilizate: Micle – Mihai Leca, Andr. Panait, Rasoveanu, Alin Popa. Antrenor: Ionuţ Badea.

CS Mioveni: F. Croitoru – Ct. Alexe, Beţa, Hreniuc, Albăstroiu (Rob. Ghiţă 85′) – R. Costin, Anghelina – Işfan (Cioargă 68′), Coşereanu (cpt.)(Măzărache 77′), Hergheligiu – Val. Balint. Rezerve neutilizate: Val. Sima – Efros, Ed. Stoica, Rădescu. Antrenor: Marius Stoica.

Arbitru: Andrei Moroiță(Ploiești)
Arbitri asistenți: Alexandru Filip(Timișoara), Florin Pucheanu(Ulmi).
Arbitru rezervă: Marius Naidin (Pitești)
Observatori: Constantin Pintilie(Vâlcea), Constantin Gheorghe(Suceava).

Live text:
min.1: A început partida.
min.13: Grecu șutează de la 17 m, însă Croitorul scoate din vinclu.
min.23: Raul Costin trimite pe jos de la 25 m iar Ducan reține cu siguranță.
min.36: Kevin Moihedja este avertizat cu un cartonaș galben.
min.38: Grecu trimite un șut-centrare în careu, însă Croitoru reține.
min.39: Cartonaș galben Coșereanu.
min.40: Blejdea pătrunde în careu, driblează doi fundași, dar trage peste poartă din poziție ideală.
min.41: Matiș șutează peste transversală de la 18 m.
min.45: Prima repriză se termină cu un scor alb.
min.46: A început repriza secundă.
min.61: Herghelegiu îi pasează lui Coșereanu care rămas singur cu Ducan, trimite pe lângă poartă!.
min.66: Prima schimbare la FC Argeș. Iese Șerbănică, intră Mușat.
min.66: Raul Costin trage peste poartă de la 18 m.
min.69: Cartonaș galben Deslandes.
min.69: Prima înlocuire și la CS Mioveni. Iese Istfan, accidentat, intră Cioargă.
min.74: Anghelina este avertizat cu un cartonaș galben.
min.76: Și Vasile Buhăescu este avertizat cu un galben.
min.77: A doua schimbare la CS Mioveni. Iese Coșereanu, intră Măzărache.
min.80: Cartonaș galben Matiș.
min.81: A doua înlocuire la FC Argeș. Iese Buhăescu, intră Turkovic.
min.82: 1-0! Gol FC Argeș! Matiș deschide scorul cu un șut din fața porții după un out bătut de Tofan.
min.85: Grecu trimite peste poartă de la 18 m.
min.86: Ultima schimbare la oaspeți. Iese Albăstroiu, intră Ghiță.
min.89: Grecu trimite o pasă filtrantă lui Turkovic care rămas singur cu Croitoru trage în el.
min.90: 1-1! Gol CS Mioveni! Raul Costin restabilește egalitatea cu un șut din interiorul careului.
min.90: De la marginea terenului s-au arătat minim 4 minute de prelungiri.
min.90+4: Partida se termină la egalitate, 1-1, rezultat în urma căruia FC Argeș urcă pe locul 5, cu 35 de puncte, în timp ce Mioveniul rămâne pe locul 2, cu 38 de puncte.

Details

Dată Ora Liga Sezon Full Time
1 martie 2020 15:30 Liga 2 Casa Pariurilor 2019-2020 90'

Rezultate

ClubPrima reprizăA doua reprizăGoluri
FC Argeș01 (Matis- 82)1
CS Mioveni01 (Raul Costin - 901