Egal echitabil!

Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş, 1-1(0-1).
Au marcat: Blejdea(min.46) / Panait(min.40)

FC Argeș a terminat la egalitate, 1-1, confruntarea de sâmbătă, din deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu și a trebuit să se mulțumească cu doar un singur punct din disputa cu gorjenii.
Duelul dintre gorjeni și argeșeni a avut două reprize diametral opuse, prima dominată de echipa noastră, iar cea de-a doua de gazde. Partida s-a jucat pe un teren sintetic situat în imediata apropiere a stadionului Municipal care nu a fost încă dat în folosință, iar suprafața de joc și căldura a fost un adversar în plus pentru jucătorii celor două echipe. Piteștenii au deschis scorul cu cinci minute înainte de finalul primei părți prin Panait care a trimis cu capul în plasă din centrarea lui Șerban, însă gazdele au restabilit egalitatea imediat după pauză, prin nou-intratul Blejdea. Piteștenii trebuiau să primească lovitură de la 11 m, la jumătatea reprizei secunde, însă centralul Dorin Voina nu a sancționat un fault în careu, asupra lui Șerbănică și a lăsat jocul să continue. Gorjenii puteau trece în avantaj prin Tudoran, însă șutul acestuia, de la marginea careului, a nimerit transversala. Și alb-violeții puteau pleca cu toate punctele de la Târgu Jiu, însă Tăbăcariu a trimis peste poartă, din intereiorul careului mic, în urma unei centrări de pe stânga. Având în vedere felul în care au decurs ostilitățile în teren, se poate spune că această remiză este un rezultat echitabil pentru ambele echipe. După primele două etape, FC Argeș a acumulat 4 puncte din 6 posibile și ocupă locul 3 în clasamentul ligii secunde.

Caseta tehnică:

Pandurii: Mihai Cotolan – Nicolae Cotolan, Gheorghe, Ciobanu, Konate – Cenaz, Brînzan, Vasilescu, Pîrvulescu – Tudoran, Măicăneanu. Rezerve: Opriţa, Dănescu, Trancar, Nsian Filipe, Blejdea. Antrenor: Adrian Bogoi.

FC Argeş: Ureche – Turda, Vişa, Hreniuc, Şerbănică – Şerban, Costin, Panait – Năstăsie, Buleică, Buhăescu. Rezerve: Popescu, Gugu, Bîrzan, Oancea, Tofan, Nilă, Tăbăcariu. Antrenor: Emil Săndoi.

Arbitri: Dorin Voina(Reșița), Ovidiu Arusoaiei(Piatra Neamţ), Andrei Roman, (Târgu Neamț).
Arbitru de rezervă: Ionela Peșu(Craiova).
Observatori: Ion Negoescu(Târgoviște), Cristian Petrea(Hunedoara).

Cum s-au marcat golurile:
min.40: 0-1! Gol FC Argeș! Șerban execută o lovitură liberă de la 20 m lateral-dreapta, iar Panait trimite cu capul în plasă!.
min.46: 1-1! Pandurii restabilește egalitatea prin nou-intratul Blejdea, care finalizează cu un șut, la colțul lung, o combinație cu Tudoran.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds