Jucătorii nu vor mai fi nevoiți să stea în cantonament pe timpul campionatului!

Este oficial!. Jucătorii nu vor fi nevoiți să stea în cantonamente și pe timpul campionatelor. După ce mai multe cluburi, fotbaliști, Liga Profesionistă de Fotbal și Federația Română de Fotbal au anunțat că vor face toate demersurile pentru ca decizia să nu fie pusă în practică, hotărârea a fost schimbată, iar echipele nu vor mai continua cantonamentul după cele 14 zile în care au realizat/ realizează testarea pentru COVID-19.
Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, iar în acest sens vin și anunite precizări în cazul în care jucătorii vor fi depistați pozitiv. Dacă se întâmplă acest lucru, iar unul sau mai mulți jucători ai unei echipei vor contacta virusul, vor fi izolați, urmând ca celelalte persoane care au intrat în contact cu ei să fie verificate.
”Structurile sportive pot desfăşura activitatea de pregătire sportivă şi pot participa la competiţii fără să fie necesară continuarea măsurii de cantonament închis, pe baza asumării răspunderii, în condiţiile legii. În cazul în care se va produce infectarea cu SARS-CoV-2 a unui participant la activitatea de pregătire sportivă sau la competiţie, se aplică toate normele legale în vigoare cu provire la izolarea suspecţilor, şi contacţilor acestora, procedurile de anchetă epidemiologică şi măsurile legale dispuse de organele abilitate”, se arată în documentul publicat în Monitorul Oficial. Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN), preciza înaintea deciziei că mai mulți fotbaliști l-au sunat și și-au exprimat nemulțumirea față de această situație. Șeful AFAN chiar luase în calcul varianta angajării unui psiholog care să consilieze fotbaliștii care urmau să aibă probleme din cauza din cauza unui cantonament extrem de lung.   sursa: Liga2.ro

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds