Info
FC Argeş a primit licenţa UEFA!
FC Argeş a primit o veste foarte bună acum câteva zile de la forul de la Nyon. Clubul nostru a primit licenţa UEFA pentru a putea evolua în sezonul viitor în cupele europene.
Potrivit noului sistem de desfășurare al Ligii I, primele două clasate din play-out vor susține un meci de baraj iar învingătoarea va juca împotriva ultimei echipe din play-off aflate pe loc de cupă europeană.
Vasile Popa: „Rezultatele de până acum ne dau speranţe!”
Oficialii grupării din Trivale aşteptă acum ca FC Argeş să-şi câştige şi pe teren dreptul de participare în Conference League: „Procesul de licenţiere a început odată cu startul noului sezon de Liga I. Nu a fost o muncă uşoară, însă nu am avut emoţii că nu putem îndeplini cele cinci criterii obligatorii pentru obţinerea licenţei pentru Liga I. În paralel cu licenţa pentru Liga I am depus documentaţia şi pentru obţinerea licenţei UEFA pentru a putea juca în cupele europene în sezonul viitor. Au fost ceva emoţii întrucât trebuia să avem trei ani de participare în Liga I pentru acordarea acestei licenţe. UEFA a admis această excepţie de la regulă şi ne-a acordat dreptul de participare în competiţiile europene. Rezultatele de până acum ne dau speranţe că putem prinde o cupă europeană şi din play-out. A fost o muncă în echipă pentru obţinerea acestei licenţe şi pot spune că am avut o colaborare foarte bună cu colegii de la celelalte departamente cărora vreau să le mulţumesc pe această cale” a declarat Vasile Popa, responsabilul clubului FC Argeş cu licenţierea.