Săndoi: ”Un antrenament bun”
La finalul partidei cu FC Aninoasa, terminată la egalitate, 1-1, antrenorul echipei noastre s-a declarat nemulțumit de evoluția unor fotbaliști tineri. Emil Săndoi spune că de săptâmâna viitoare va încerca să cristalizeze o formulă de bază a echipei.
Tehnicianul oltean le cere tinerilor să profite de șansa care li se acordă: ”A fost un antrenament bun până la urmă. Am văzut și un gol de generic, din păcate în poarta noastră. A fost ok ca efort, am făcut și unele greșeli pe parcursul jocului, chiar am fost nemulțumit la un moment dat de aportul pe care și l-au adus câțiva jucători tineri. Atunci când ai posibilitatea să joci, trebuie să profiți de șansa pe care o ai, iar unii mai tineri văd că n-au înțeles acest lucru până în momentul de față, dar probabil că or să înțeleagă pe viitor, dacă nu va fi prea târziu. În rest sunt mulțumit și de efort, v-am spus, a fost un antrenament bun. Și noi încercam să ne convingem în perioada asta de o parte a potențialului pe care îl au jucătorii, pentru că până la urmă, nu trebuie să uităm, este o perioadă de pregătire. Pentru noi urmează încă trei zile de pregătire, cu câte două antrenamente, urmând ca joi să jucăm cu Academia Rapid. De fapt cu Rapid, pentru că pentru mine nu îmi place să le spun Academia Rapid, cum nu îmi place să spun FCSB, ci Steaua. Și atunci vom încerca să folosim toți jucătorii pe care îi avem în lot, urmând ca din jocurile viitoare, să începem să mai triem din ei” a spus Săndoi la finalul partidei cu dâmbovițenii.