Dobrosavlevici, Latovlevici și Prepeliță, în echipa etapei a 30-a din Casa Liga 1!
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat echipa ideală a etapei a 30-a din Casa Liga 1, ultima a sezonului regular. Printre cei unsprezece jucători nominalizați de LPF se află și doi fotbaliști de la FC Argeș. Este vorba de fundașii Alin Dobrosavlevici și Iasmin Latovlevici. Antrenorul etapei a fost desemnat Andrei Prepeliță, tehnicianul echipei noastre.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a 30-a:
PORTAR
Ștefan Târnovanu (FCSB / 21 de ani) – Titularizat pentru a doua oară în acest sezon, tânărul portar al roş-albaştrilor a avut intervenţia etapei, consemnată la scorul de 0-0.
FUNDAŞI
Bogdan Vătăjelu (Universitatea Craiova / 28 de ani) – Deşi a evoluat doar o repriză, a contribuit cu pasă de gol la singura reuşită a partidei Universitatea Craiova – Farul.
Alin Dobrosavlevici (FC Argeş / 27 de ani) – A marcat, probabil, cel mai important gol din carieră, care a redeschis drumul piteştenilor spre play-off.
Paul Papp (Universitatea Craiova / 32 de ani) – Graţie golului marcat, dar şi prestaţiei fără greşeală din defensivă, fundaşul Universităţii a fost jucătorul cu cel mai bun index InStat din ultima etapă – 289.
Iasmin Latovlevici (FC Argeş / 35 de ani) – A făcut un nou meci mare! A participat activ la ambele goluri marcate de argeşeni.
MIJLOCAŞI
Ciprian Deac (CFR Cluj / 36 de ani) – A marcat pentru a opta oară în ediţia curentă. A ajuns la 75 de goluri în 15 sezoane petrecute în Liga 1.
Rareș Ilie (Rapid / 18 ani) – Este jucătorul din generaţia 2003 cu cele mai bune cifre pe prima scenă, două goluri marcate (unul în ultima etapă) şi cinci pase decisive.
Octavian Popescu (FCSB / 19 ani) – A marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din ediţia curentă. A fost a 11-a reuşită în Liga 1, dintre care șapte din afara careului mare.
ATACANŢI
Nicolao Dumitru Cardoso (UTA / 30 de ani) – Revenit în pauza de iarnă în Liga 1, a contribuit la succesul arădenilor cu un gol şi o pasă decisivă.
Gabriel Debeljuh (CFR Cluj / 25 de ani) – A reuşit prima triplă în campionatul României, ajungând la 29 de goluri în 89 de meciuri disputate în principala competiţie internă.
Daniel Florea (Chindia / 33 de ani) – Vârful târgoviştenilor, aflat la al zecelea sezon în Liga 1, şi-a trecut în cont alte două goluri.
ANTRENORUL ETAPEI
Andrei Prepeliță (FC Argeş / 36 de ani – FOTO) – La doar 36 de ani, reuşeşte calificarea piteşenilor în premieră în play-off, asta după ce, în sezonul precedent, a stabilit cea mai lungă serie de invincibilitate din istoria clubului FC Argeş.