FC Argeş l-a ofertat pe Daniel Florea!
FC Argeş a purtat negocieri intense pentru aducerea atacantului Daniel Florea. După mai multe runde de discuţii, fotbalistul în vârstă de 30 de ani, originar din Târgovişte, a ales să rămână alături de familie.
Campion cu Astra Giurgiu acum două sezoane, Florea a preferat să semneze cu Chindia Târgovişte după ce în prima parte a acestei ediţii de campionat a evoluat la UTA: „Am vrut să-l luăm pe Daniel Florea care până la urmă a ajuns la Chindia. A preferat Târgoviştea, deşi noi l-am dorit foarte mult. Ce puteam să facem?. Am vorbit cu el foarte mult la telefon. Am încercat să-l influenţez, dar nu am reuşit. Probabil că au intrat în calcul alte considerente ale lui. Asta este situaţia!. Din punctul meu de vedere, era un jucător valoros şi l-am dorit foarte mult. Acum dacă nu s-a putut să-l luăm, ce să facem?. Dacă se va ivi posibilitatea să mai luăm un jucător foarte valoros, îl vom lua!” a spus Emil Săndoi după meciul cu Chindia, câştigat de argeşeni cu 2-1.