S-a deschis Barul Vulturilor!
Suporterii alb-violeți au de acum încolo un loc al lor unde să urmărească meciurile favoriților și să socializeze. Clubul FC Argeș a deschis astăzi ”Barul Vulturilor”, amplasat lângă terenurile sintetice din incinta stadionului Nicolae Dobrin.
Fanii echipei noastre pot analiza evoluția ”vulturilor” savurând o bere rece, un suc, o apă plată sau minerală sau o cafea. În curând, clubul nostru va lansa pe piață berea ”Vulturii Violeți” și vinul cu același nume. Grație parteneriatului cu restaurantul ”La Vera”, fanii alb-violeți își vor putea comanda și preparate la grătar, livrarea comenzilor urmând a fi făcută în aproximativ 30-40 de minute. Programul de funcționare al barului va fi de luni și până duminică între orele 16.00-23.00, însă în zilele în care sunt programate competiții de juniori sau meciurile reprezentativelor României, programul va fi corelat în funcție de aceste evenimente. La inaugurarea barului a fost prezent primarul Cristian Gentea, Mihai Foamete, președintele Consiliului Director al clubului FC Argeș, managerul sportiv, Jean Vlădoiu, Lucrețiu Tudor, city managerul Piteștiului, antrenorii Centrului de Copii și Juniori ”Leonte Ianovschi”, reprezentanții presei, dar și fanii alb-violeți care au lăudat inițiativa clubului nostru. Deschiderea acestei locați face parte dintr-un plan mai amplu de marketing și promovare a clubului FC Argeș.