FC Argeş negociază cu doi jucători experimentaţi
FC Argeş este în discuţii destul de avansate cu doi fotbalişti cu experienţă care au evoluat şi la echipe de Liga I. Emil Săndoi îşi doreşte ca aceştia să ajungă într-un timp cât mai scurt la o înţelegere cu gruparea din Trivale pentru a se putea folosi de ei.
Tehnicianul echipei noastre spune că este nevoie de întăriri pentru a compensa lipsa celor care au probleme medicale: „Jucătorii respectivi au avut o primă discuţie cu cei din conducerea clubului. Ei au şi evoluat în jocul amical de miercuri împotriva echipei de juniori a clubului nostru. Este clar că vor să vină să ne ajute, dar trebuie să-i ajutăm şi noi pe ei. Discuţiile sunt foarte avansate. A rămas să se clarifice lucrurile zilele următoare. Ei o să rămână la Piteşti în programul de antrenament. Sper ca lucrurile să se rezolve până ne întoarcem noi de la Bacău sau imediat după ce ne vom întoarce să semneze contractele. Avem mare nevoie de întăriri. Suntem în criză acută de efectiv. Sunt chestii palpabile. Credeţi că noi la meciul de sâmbătă nu am vrea să-i avem pe toţi apţi?. Pe Turda, Gugu, Nilă, Năstăsie şi Stan să fie 100%. Nu-i avem din păcate. Nu vrem să facem nişte transferuri doar de dragul de a face nişte transferuri. Echipa chiar are nevoie de aceşti jucători. Gândiţi-vă că nu a trecut decât o treime din această parte a sezonului. Mai avem încă 14 jocuri. Noi deja avem cinci probleme de sănătate. Două dintre ele s-au rezolvat în proporţie de 90 sau 95%. Din punctul ăsta de vedere chiar este o criză acută de efectiv. Ar fi păcat până la urmă să nu speculăm această oportunitate. Sunt jucători de mijlocul terenului, fotbalişti ofensivi. Cam ce ne interesează şi pe noi să avem mai multe soluţii în ofensivă. Atunci când facem unele schimbări, trebuie să venim cu plusuri şi nu cu minusuri. Şi jucătorii respectivi vin după pauze. Unul dintre ei nu a jucat de aproape an de zile un meci oficial, iar celălalt are 4 sau 5 luni de pauză. Şi ei au nevoie de o perioadă mai mare de adaptare. Nu pot intra aşa peste noapte. În primul rând trebuie să ajungă la zi cu pregătirea fizică. De integrare nu cred că este nevoie. Năstăsie se înţelege cu ei chiar după un singur antrenament pe care l-a făcut cu ei. Poate şi noi de asta am apelat la jucătorii respectivi. Contează foarte mult şi calităţile celor care îi avem noi în echipă. Cei care îi vom aduce trebuie să se plieze pe sistemul nostru. Aşa cum am încredere în toţi jucătorii pe care îi am acum la dispoziţie, sunt sigur că voi spune acelaşi lucru şi despre cei doi fotbalişti pe care intenţionăm să îi luăm” a declarat Emil Săndoi la conferinţa de presă de dinaintea partidei de sâmbătă cu Aerostar Bacău.