Cu o victorie urcăm pe podium!

# Aerostar Bacău – FC Argeş, sâmbătă, ora 11

FC Argeş va disputa la sfârşitul acestei săptămâni o nouă etapă de campionat. Echipa noastră va întâlni sâmbătă, de la ora 11:00, în deplasare, pe Aerostar Bacău, una dintre formaţiile care se luptă pentru evitarea retrogradării. După 7 etape jucate din acest tur de campionat, alb-violeţii ocupă locul 5 în clasament, cu 15 puncte, în timp ce moldovenii se situează pe locul 17, cu doar 4 puncte acumulate tot în şapte runde. În eventualitatea în care argeşenii se vor impune în duelul din Moldova, gruparea din Trivale are mari şanse de a urca pe podium. Piteştenii sunt la doar un punct în spatele Petrolului Ploieşti, ocupanta ultimei trepte a podiumului, care va întâlni duminică în deplasare pe U Cluj.

Emil Săndoi, antrenorul echipei piteştene nu se aşteaptă însă la un meci uşor cu Aerostar Bacău, echipă pregătită de antrenorul Cristi Popovici: “Venim după o perioadă bună, poate chiar foarte bună, dar să ştiţi că ne aşteaptă un meci foarte greu, poate cel mai greu meci de la începerea campionatului. Întâlnim o echipă bună, o formaţie care are în componenţă jucători care au evoluat în prima ligă precum Ichim, Vraciu, Pavel sau Pogăcean. Dacă stau bine să mă gândesc mai au în componenţă şi alţi jucători care au prezenţe în prima ligă. Bacăul este o echipă care înainte de startul competiţiei îşi anunţase chiar intenţiile de a promova datorită investiţiilor care s-au făcut acolo şi strategiei, chiar dacă este o nou promovată. I-am urmărit în meciurile pe care le-au jucat. Au avut un program foarte greu şi în ceea ce priveşte clasamentul, pot spune că este mincinos. Sunt o echipă de luptă, cu jucători de calitate. Au avut şi o neşansă teribilă pentru că au ratat foarte multe ocazii. Aerostar este foarte periculoasă la fazele fixe, o echipă cu o dăruire ieşită din comun. Din punctul meu de vedere este cel mai greu meci pe care îl avem în acest început de campionat. Vom merge acolo să câştigăm şi sper să ne întoarcem cu un rezultat bun”.
# Accidentările îi dau mari bătăi de cap
Tehnicianul grupării din Trivale este îngrijorat de accidentările pe care le are în cadrul lotului: “Avem şi noi probleme care nu ne ocololesc. Dacă la început ne-au lipsit foarte mult Năstăsie şi Stan, pe zi ce trece, se mai adaugă câte un jucător cu probleme medicale. Gugu va lipsi o perioadă destul de mare, probabil că o lună şi jumătate. Nilă nici nu ştiu dacă va putea până la finalul primei părţi a sezonului să mai joace vreo partidă. Aştepăm şi noi să vedem deciziile medicilor în ceea ce-l priveşte. S-a mai adăugat şi o accidentare a lui Turda şi sperăm să nu fie de lungă durată. Nu vrem să riscăm şi să-l pierdem pentru o perioadă mai lungă. Am luat decizia să nu îl folosim la această partidă. Mă bucur că Năstăsie a intrat la meciul trecut. Ne-a lipsit foarte mult. Cu prezenţa lui pe faza ofensivă, am fi reuşit să fim şi mai puternici. Este un jucător care în ultimii doi ani a jucat toate minutele. S-a întâmplat tocmai acum să aibă problemele pe care le-a avut. Şi Stan ne-a lipsit foarte mult, dar asta este situaţia. Trebuie să găsim soluţii. Suntem un lot format din 18 jucători, cu doi portari apţi de joc. Exact cu aceştia vom face deplasarea în moldova. Mai este şi Bîrzan care vine după o perioadă de o lună în care a stat şi nu a făcut antrenamente. Nu este pregătit pentru această etapă. Poate de la etapa următoare să aibe şanse reale să joace. De săptămâna următoare va începe antrenamentele cot la cot cu ceilalţi băieţi. Nu l-am folosit nici în jocul de miercuri cu echipa de juniori din dorinţa de a nu strica ceva pentru perioada care urmează. Cam astea sunt problemele pe care le avem, dar trebuie să trecem peste ele. Sunt încrezător că vom trece cu bine. Am încredere totală în băieţi” a spus Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre înaintea duelului cu Bacăul.