#VulturiiLaMeci – Concordia Chiajna
Sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 12:00, pe Stadionul Concordia din Chiajna, se va disputa meciul dintre Concordia Chiajna și FC Argeș, din cadrul etapei a douăsprezecea a ligii secunde.
Cei care doresc să facă deplasarea cu mașinile personale de la Pitești, vor introduce pe Waze / Google Maps „Stadionul Concordia”. Trebuie să luați în calcul că din Pitești și până la stadion, drumul se va parcurge într-o perioadă estimată de aproximativ 1 oră și 30 de minute. Parcare se găsește pe străzile din jurul stadionului.
Cei care fac deplasarea cu trenul pot merge cu R-E 9204. Trenul pleacă din Pitești la 8:00 și ajunge în București Nord la 9:40. Prețul pentru un bilet întreg, fără reduceri, este de 24 lei, conform site-ului CFR Călători. De la Gara de Nord se poate lua autobuzul 178 până la stația Dezrobirii, iar de acolo schimbați cu autobuzul 434 din care veți coborî la stația Biserica Chiajna. Această stație este la 2 minute de mers pe jos până la stadion. Drumul cu mijloacele de transport în comun durează aproximativ 1 oră.
Intrarea suporterilor este liberă.
articol scris de Andreea Ionescu, voluntar în cadrul departamentului de social media