Victoria ne readuce pe podium!
# SSC Farul Constanţa-FC Argeş, duminică, ora 12, Digi Sport, Telekom Sport, Look TV
FC Argeş va disputa în acest week-end un nou meci de campionat. Echipa noastră va întâlni duminică, de la ora 12, în deplasare, pe SSC Farul Constanţa. Disputa dintre constănţeni şi argeşeni contează pentru etapa a 13-a din Liga 2 Casa Pariurilor şi va fi transmisă în direct de către Digi Sport, Telekom Sport şi Look TV. Alb-violeţii vor aborda această întâlnire de pe locul 4, cu cele 25 de puncte, acumulate în 12 runde, în timp ce marinarii se situează pe poziţia a 16-a a ierarhiei, cu doar 10 puncte, strânse tot în 12 runde. În eventualitatea în care vor reuşi să se impună, piteştenii pot reveni din nou pe podium, FC Argeş fiind la doar două lungimi în spatele liderului Academica Clinceni.
Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre nu se aşteaptă la o misiune uşoară în deplasarea de la malul mării: „Avem un meci la Constanţa şi ne dorim să ne întoarcem cu toate punctele de acolo. Constanţa după un început mai greu de campionat, a mai transferat nişte jucători în ultima perioadă. Aici consider că au fost avantajate echipele care au jucat la început de campionat cu Brăila şi Constanţa, pentru că şi-au luat punctele destul de uşor. De acum încolo, va fi mult mai greu să iei puncte cu echipele respective, pentru că s-au mai întărit, s-au mai aşezat… Noi ne confruntăm cu multe probleme de sănătate la echipă. În afară de Nilă care va fi incert o perioadă mai mare de timp, îi mai avem pe Gugu şi Buleică cu probleme. Buhăescu este suspendat şi nu va evolua. A mai apărut o problemă cu Enceanu şi nu sunt sigur dacă va putea să joace. Pe Vasile Gheorghe şi Enceanu i-am folosit mai puţin pentru că au venit mai târziu la echipă. S-au integrat repede, dar nu ştiu dacă pot juca 90 de minute. Ei au recuperat foarte mult din pregătire şi sper ca etapa următoare, cu Brăila, dacă sunt apţi din punct de vedere medical, să poată juca chiar de la început. Avem probleme de efectiv, dar am mare încredere în jucătorii care vor intra în locul lor. S-au pregătit foarte bine. Au calităţi şi sunt convins că au crescut în această perioadă de 9 luni sau de 10 luni petrecute împreună la echipă. Trebuie să ştie exact ce vrem noi antrenorii de la ei şi ce le cerem în funcţie de posturile pe care joacă”.
#”Vreau să fim arbitraţi corect!”
Tehnicianul grupării din Trivale îşi doreşte ca arbitri să fie imparţiali: „Trăiesc zilele astea sub impresia nemulţumirii arbitrajului pe care l-am avut la meciul cu Daco-Getica. Nu pot să uit şi nu pot să-mi explic acele faze în care trebuia să primim penalty. Fiecare punct contează în economia campionatului. Noi am jucat până acum 12 etape şi cred că o singură lovitură de la 11 m am avut, în condiţiile în care trebuia să mai avem vreo 4-5!. Cel puţin 4-5 şi gândiţi-vă unde am fi fost cu punctele care ne-au fost luate!. Şi nu greşesc, dacă stăm şi analizăm cu orice specialist din arbitraj. Nouă nu ni s-a dat nimic!. Ştiu că a fost o discuţie şi după meciul de la Mioveni, în care vecinii noştri au acuzat într-o anumită măsură faza din care s-a marcat. Eu ştiu că arbitrul ne-a oferit nouă mingea. Jucătorul de la Mioveni a arătat clar, că dacă i se oferă lui mingea, ne-o dă nouă înapoi. În nici un caz nu a fost o greşeală!. Peste tot în lume, se procedează aşa. Dacă arbitru îţi oferă ţie mingea, înseamnă că a fost la tine şi tu eşti obligat să joci!. Sunt puncte pe care le-am pierdut datorită unor grave erori de arbitraj şi nu mi-e frică s-o spun!. Puncte cu care eram acum pe primul loc!. Trebuie să trecem şi peste asta. Am văzut pe reluări că la meciul cu Daco Getica am avut 11 m clar ca lumina zilei!. Nu vreau să mai fac referire la alte jocuri. La meciurile cu Clujul şi Petrolul, am avut faze în care jucătorul advers vrea să joace mingea şi nici măcar n-o atinge!. Îl faultează clar pe jucătorul nostru şi nu s-a acordat lovitură de la 11 m!. Păcat, pentru că eram în altă postură acum!. De acum încolo, nu îmi doresc să greşească arbitri în favoarea noastră, ca să existe o lege a compensaţiei!. Îmi doresc doar să arbitreze corect şi să nu facă greşeli de arbitraj nici în favoarea noastră, dar nici în defavoarea noastră!”.