Victorie la limită în ultimul amical!
CSM Slatina – FC Argeș 0-1(0-0)
A marcat: Vasile Gheorghe (min.50)
FC Argeș a încheiat perioada precompetițională cu o victorie. Echipa noastră a câștigat în sâmbătă după-amiază, cu 1-0, în deplasarea de la CSM Slatina, liderul Ligii a IV-a Olt.
Singurul gol al acestui amical disputat pe un teren sintetic a fost marcat imediat după pauză, de Vasile Gheorghe, care l-a învins pe portarul oltenilor cu o torpilă de la 20 m care s-a dus direct în vinclu!. Slatina a avut prima ocazie de a deschide scorul prin Căpățână, însă atacantul oltenilor a fost blocat la timp de Tavi Popescu. FC Argeş a replicat prin Buhăescu și Buleică care și-au trecut în cont mari ocazii de gol, însă de fiecare dată, portarul Gavriș a scăpat cu fața curată. La cinci minute după pauză, mijlocașul Vasile Gheorghe a deschis scorul cu un șut de senzație din afara careului la care gooal-keperul gazdelor a rămas stană de piatră. Câteva minute mai târziu, Buleică a avut ocazia să închidă meciul, însă rămas singur cu Gavriș, a tras în acesta. Tot singur cu portarul Slatinei a rămas și Cătălin Barbu, însă în locul unui șut plasat, atacantul echipei noastre a încercat să ridice mingea peste gooal-keperul oltean, care a reușit în final să-l blocheze. Până la finalul partidei, mijlocașul Raul Costin și fundașul Dănuț Șerbănică i-au testat reflexele lui Gavriș cu șuturi din preajma careului, însă de fiecare dată, acesta a fost la post. În acest joc, Emil Săndoi, antrenorul echipei noastre, a folosit doar 15 jucători din lotul pe care l-a avut la dispoziție, preferând să-i odihnească pe fotbaliștii care la jumătatea acestei săptămâni au evoluat în amicalul cu CSO Filiași, FC Argeș a încheiat perioada de pregătire fără înfrângere, alb-violeții contabilizând patru victorii și o remiză. Argeșenii au intrat în linie dreaptă pentru primul meci oficial din acest an care este programat sâmbătă viitoare, în deplasare, cu Metaloglobus București, formație aflată sub linia retrogradării. Disputa cu bucureștenii va avea loc tot pe un teren sintetic, acesta fiind și motivul pentru care amicalul cu Slatina s-a jucat pe această suprafață.
Caseta tehnică:
SCM Slatina: Gavriș – Militaru, Bărbuți, Panait, Stancu – Ovidiu Popescu, Precup, Constantin Radu, David Oprescu – Ceapă, Căpățână. După pauză au mai intrat Priseceanu, Vali Preda, Scheau, Cristi Preda, Manea, Belu, Bîră, Tudor și Daniel Turlea. Antrenor: Bobi Verdeș.
FC Argeș: Popescu – Oancea, Turda, Gugu, Șerbănică – Raul Costin, Șerban, Cătălin Barbu, Vasile Gheorghe – Buleică, Buhăescu. După pauză au mai intrat Năstăsie, Panait, Nilă și Tofan. Antrenor: Emil Săndoi.