„Lupii galbeni” puşi încă o dată cu botul pe labe!

PETROLUL PLOIEŞTI – FC ARGEŞ 1-2(1-1).
Au marcat: Moldoveanu(min.11) / Buhăescu(min.5), Barbu(min.55)

FC Argeș a obținut miercuri seară o victorie foarte importantă pentru moral împotriva uneia dintre candidatele la promovare în Liga I. Echipa noastră s-a impus cu 2-1 în deplasarea de la Petrolul Ploiești, după ce în tur se impusese în Trivale cu 3-0!. Prin ceea ce a arătat în teren, Piteștiul demonstrează că este o nucă extrem de tare pentru orice adversar cu pretenții din liga secundă. Alb-violeții au făcut un joc perfect din punct de vedere tactic și nu au dat adversarului nici o șansă de a spera la cele trei puncte puse în joc. Credit foto: facebook Petrolul Ploiesti

Argeșenii au deschis scorul după doar cinci minute prin Vasile Buhăescu care și-a recăpătat instinctul de golgheter veritabil după o perioadă în care intrase într-un con de umbră. Vârful piteștean a fost omul potrivit la locul potrivit, executându-l cu sânge rece pe Cezar Lungu care reușise să respingă în față trasorul lui Panait, de la 25 m. Câteva minute mai târziu, același Buhăescu a avut ocazia să majoreze diferența pe tabela de marcaj, însă a greșit de puțin ținta. Replica ploieștenilor nu s-a lăsat mult așteptată. Petrolul a restabilit egalitatea prin Robert Moldoveanu care a trimis în plasă, din interiorul careului, după ce Nicușor Grecu reușise să respingă șutul în forță expediat de Șaim. Până la pauză ambele echipe și-au mai trecut în cont și alte ocazii, însă scorul a rămas cel stabilit în debutul partidei. După revenirea de la cabine, antrenorul Augustin Eduard a urcat liniile și a încercat pe cât posibil să închidă spațiile. Tehnicianul grupării din Trivale a mizat tot pe cartea atacului și a găsit antidotul la șarjele ofensive ale gazdelor din primul mitan. Insistența pe faza ofensivă a fost răsplătită de Cătălin Barbu care l-a învins pe Cezar Lungu cu o torpilă din interiorul careului care s-a dus direct sub transversală!. După marcarea celui de-al doilea gol, echipa noastră a preluat definitiv controlul partidei. Ploieștenii au resimțit din plin șocul golului încasat care parcă le-a turnat plumb în ghete. Rareori găzarii au mai reuşit să creeze pericol la poarta lui Grecu care în această partidă s-a achitat foarte bine de sarcinile trasate. Vulturii violeți și-au arătat în continuare instinctul de prădător feroce, compartimentul ofensiv punând presiune pe fundașii gazdelor de fiecare dată când a avut ocazia. Buhăescu, Raul Costin și Eduard Florescu și-au trecut în cont mari oportunități de a mai marca spre surprinderea celor aproape 7.000 de spectatori cărora nu le venea să creadă că favoriții lor sunt aproape de o nouă umilință, după ce în tur, Petrolul plecase de la Pitești, cu sacul plin de goluri!. În urma acestui rezultat, FC Argeș a ajuns la 53 de puncte, acumulate în 29 de etape și s-a apropiat la 6 lungimi de Sportul Snagov, ocupanta poziției a 5-a a ierarhiei. Această victorie vine ca o mănușă pentru echipa noastră care are un moral excelent înaintea derby-ului județean cu CS Mioveni, de luni, de la ora 18, de pe stadionul Nicolae Dobrin.

Caseta tehnică:

Petrolul: C. Lungu – Borţa, L. Cazan, Bucşa, Ţigănaşu – M. Chindriş (N. Popescu 81′), Kozoronis (Bg. Rusu 70′) – Şaim Tudor, Laur. Marinescu (cpt.)(Ştefănescu 90′), Rob. Moldoveanu – Arnăutu.Antrenor: Gheorghe Mulţescu.

FC Argeş: Nic. Grecu – D. Oancea (Hreniuc 88′), Vişa, Turda, Tofan – Ct. Barbu (Ed. Florescu 63′), Andr. Panait, R. Costin, I. Năstăsie (cpt.)(Buleică 72′) – I. Şerban, Buhăescu. Antrenor: Augustin Eduard

Stadion: ”Ilie Oană” (Ploieşti – Prahova); Spectatori 6500

Arbitru: Adrian Comănescu (Râmnicu Vâlcea); Asistenţi: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) şi Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara).

Cartonaşe galbene: Nini Popescu / Panait, Oancea, Vişa, Turda, Florescu, Grecu.

Cum s-au marcat golurile:

min.5: 0-1! Buhăescu reia în plasă o minge respinsă în faţă de Lungu în urma unui şut puternic de la 25 m expediat de Panait!.

min.11: 1-1! Robert Moldoveanu înscrie din 10 m după ce Nicuşor Grecu reuşise să respingă şutul lui Şaim.

min.55: 1-2! Barbu marchează din interiorul careului cu un şut năprasnic care se duce direct în vinclu cu toată opoziţia lui Cezar Lungu care a încercat să respingă!.