Eduard: „Suntem echipa extremelor!”
La finalul meciului de miercuri seară, cu ACS Politehnica Timişoara, pierdut de FC Argeş cu 1-0, antrenorul Augustin Eduard s-a declarat dezamăgit de rezultatul final. Tehnicianul echipei noastre nu le găseşte nici o scuză elevilor săi pentru acest eşec.
Eduard spune că jucătorii săi au rămas datori faţă de publicul piteştean, dar şi faţă de conducerea clubului care face eforturi să le asigure condiţii pentru a face performanţă: „Acum fiind final de campionat, cred că unii dintre jucători nu se mai pot concentra şi motiva la meciuri. Am ratat din toate poziţiile, iar când am tras pe spaţiul porţii, a apărat portarul Timişoarei. Ei au avut un singur şut pe poartă din care au şi înscris. Suntem echipa extremelor!. Putem învinge pe cine nu te aştepţi, dar putem fi învinşi de cine nu ne aşteptăm. Întotdeauna am luat apărarea jucătorilor, însă de data aceasta nu mai este cazul pentru că domnul Cristi Gentea şi domnul primar Ionică au făcut tot posibilul ca salariile să intre în contul jucătorilor în ziua jocului. Motivaţia fotbaliştilor pentru a câştiga acest meci era faptul că sunt cu banii la zi , dar şi cota lor de piaţă. Jucătorii sunt datori atât faţă de mine, cât şi de conducerea clubulu. Din acest motiv sunt obligaţi să câştige meciul cu UTA, de sâmbătă, de la ora 11. Cu UTA voi încerca să fiu mai inspirat în alegerea celui mai bun 11-ce. Voi face schimbări în echipă aşa cum am făcut după fiecare înfrângere. UTA este o echipă de mijlocul clasamentului, care, ca şi noi, nu are grijile retrogradării. Voi trimite în teren o echipă ofensivă pentru că nu avem decât varianta victoriei” a spus tehnicianul echipei noastre.