Lincar: ”Vom fi o nucă tare pentru toate echipele!”
La finalul partidei de sâmbătă seară, cu FC Argeș, terminată la egalitate, 1-1, antrenorul oaspeților, Erik Lincar s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale.
Tehnicianul celor de la Turris Turnu Măgurele consideră că echipa sa va fi o nucă destul de tare pentru echipele cu pretenții la promovare: ”A fost un joc care a fost foarte benefic mai ales că suntem în perioada de cantonament. S-a văzut și la noi, dar și la cei de la Pitești, o stare de oboseală, dar cred că în prima repriză am reușit să facem față adversarului care are un antrenor foarte bun. FC Argeș are o echipă care cu siguranță se va bate pentru locurile fruntașe. Noi suntem încă în căutări pentru că am adus și noi jucători mulți și încerc să-i integrez cât mai repede în jocul și stilul echipei. Per total, sunt bucuros că nu avem nici o accidentare, nici o problemă musculară. Au evoluat toți jucătorii. E un meci amical în care fiecare trage concluziile și încearcă să se pregătească cât mai bine pentru startul campionatului”.
# ”Campionatul va fi foarte echilibrat!”
Lincar prevede un sezon foarte disputat la liga a doua: ”Anul acesta la Liga a II-a va fi o nebunie pentru toți. Poți să pierzi oriunde și o spun cu toată tăria, poți să câștigi cu orice altă echipă, gen Petrolul, U Cluj!. Ați văzut și anul acesta ce s-a întâmplat!. Clinceniul nu s-a speriat nici de unii, nici de alții!. Va fi mai echilibrat sezonul acesta decât cel de anul trecut și oricând pot aparea surprize. Noi ne propunem să fim în prima jumătate a clasamentului. Țintim și noi un loc cât mai sus. Am făcut câteva investiții bune și am adus jucătorii pe care chiar mi i-am dorit. Acum urmează să demonstrăm pe parcursul campionatului că vom fi o fi o nucă tare pentru toate echipele. Ar fi onorant să fim în primele zece echipe!”.