2 milioane lei bugetul echipei FC Argeş pe 2019
Consiliul Local Piteşti a aprobat miercuri după amiază cu unanimitate de voturi bugetul echipei FC Argeş până în luna decembrie. Aleşii locali au alocat pentru următoarele patru luni suma de 1.960.000 lei, la care se adaugă încă 40.000 lei care vor fi alocaţi de SC Apă Canal şi SC Salubritate 2000, ceilalţi doi acţionari ai grupării din Trivale. Astfel FC Argeş se va baza pentru anul 2019 pe un buget de 2 milioane lei, echivalentul a 420.000 de euro.
Pe lângă banii de la bugetul local, în perioada următoare se vor semna şi contracte de sponsorizare cu diverse firme interesate să susţină echipa de tradiţie a Piteştiului şi a judeţului Argeş. Primăria Piteşti şi Consiliul Local vor face în continuare toate eforturile pentru susţinerea financiară a clubului din Trivale, astfel încât obiectivul asumat pentru noul sezon competiţional, şi anume promovarea în Liga I, să fie atins. Consilierul local Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş, a spus în timpul şedinţei că suma nu este suficienţă, însă primarul Cornel Ionică a dat asigurări că se va face o suplimentare de fonduri dacă va fi nevoie.
#”Acum FC Argeş poate fi finanţat”
Cristian Gentea este convins că lucrurile vor merge în direcţia cea bună: „Astăzi pot spune că sunt bucuros după această şedinţă de Consiliul Local. FC Argeş poate fi finanţat. S-a stabilit şi cotizaţia părţilor. Începând de astăzi rămâne partea sportivă, iar noi aşa cum am şi spus în Consiliul Local, ne îngrijim să aducem sponsori. Sunt convins că suma aprobată este prea mică, dar după cum aţi văzut, domnul primar ne-a explicat că spre sfârşitul anului va face o rectificare şi va veni cu fondurile necesare. Avem şi doi sponsori de la Bucureşti, două firme mari. Nu pot să vă spun până săptămâna următoare, dar cel târziu vineri, încheiem şi trei contracte de sponsorizare cu firme din Piteşti, cu oameni care îşi doresc să vină lângă noi. Unele sume sunt mai mari, altele la fel sau şi mai mici, dar să dea Dumnezeu să fie cât mai mulţi cu sume mai mici”.
#”Depunem toate eforturile pentru susţinerea echipei”
Primarul Cornel Ionică a dat asigurări că Municipalitatea va sprijini echipa de fotbal şi va face tot posibilul ca FC Argeş să revină în Liga I: „Nu a fost uşor să ajungem aici, dar faptul că ne dorim foarte mult ca echipa să performeze şi să promovăm FC Argeş, ne-a determinat să depunem toate eforturile şi să realizăm această asociere pe care legea o permite şi să facem toate demersurile pentru a o înscrie la FRF sub această formă. Vom depune toate eforturile pentru susţinerea echipei din toate punctele de vedere, transferuri, baza materială, cheltuieli materiale, pentru a nu invoca lipsuri şi în speranţa unor bune rezultate care să ne confere dreptul de a promova. Suntem motivaţi şi ne dorim mult. Avem şi obligaţia morală de a promova pentru că piteştenii duc lipsă de rezultate şi duc lipsa unui FC Argeş aşa cum a fost altă dată. Suntem preocupaţi de baza materială pentru că ne dorim un nou stadion. Ne luptăm foarte tare, costurile sunt destul de mari, dar avem toată susţinerea. Am parcurs etape importante privind acest proiect şi până la sfârşitul anului sperăm să aducem rezultate bune pentru a avea un stadion modern la Piteşti aşa cum este configurat proiectul”.