Start perfect de campionat pentru juniorii alb-violeţi!


Week-end-ul trecut s-a dat startul campionatelor naţionale de fotbal rezervate juniorilor organizate de Federaţia Română de Fotbal. Trei dintre grupele clubului FC Argeş au început cu dreptul noul sezon competiţional, obţinând victorii în noua ediţie de campionat

# Debut cu dreptul pentru Enache

Grupa Under 17 a clubului FC Argeş pregătită de Robert Enache a învins cu 2-1 pe ACS Alexandru Duminică, golurile alb-violeţilor fiind reuşite de Ionuţ Oprescu. Piteştenii fac parte din seria a 5-a a Campionatului Naţional U 17, alături de CN Dinicu Golescu, Grupul Şcolar Agricol Nucet, CSS Târgovişte, AFC Chindia Târgovişte, CS Mioveni şi LPS Piteşti. Primele trei locuri ale acestei serii sunt ocupate de Grupul Şcolar Nucet, CS Mioveni şi FC Argeş, toate cu 3 puncte. În etapa următoare care este programată miercuri, FC Argeş U 17 urmează să întâlnească de la ora 18, în deplasare, pe CS Mioveni.

# Victorie la scor

Şi FC Argeş Under 19 a avut un start perfect de sezon. Echipa antrenată de Valentin Năstase a învins cu 4-0 pe ACS Alexandru Duminică. Golurile piteştenilor au fost reuşite de Loloţ(2), Radu Sebastian şi Claudiu Sanda. Următorul meci al grupării din Trivale este programat miercuri, de la ora 16, în deplasare cu CS Mioveni. Grupa pregătită de Valentin Năstase face parte din seria 5 a CN Under 19 din care mai fac parte CS Mioveni, CSS Târgovişte, Grupul Şcolar Agricol Nucet, CN Dinicu Golescu, AFC Chindia Târgovişte, ACS Viitorul Argeş Alexandru Duminică şi LPS Viitorul Piteşti.

# Succes în Liga Elitelor

Grupa Under 16 a clubului nostru a obţinut o victorie la limită, dar meritată, în confruntarea cu Sport Team Bucureşti. Elevii lui Daniel Ghiţă au câştigat cu 1-0 această dispută, prin golul marcat de Ionuţ Oprea. Această grupă este singura din cadrul clubului din Trivale care activează în Liga Elitelor care din acest sezon a fost împărţită în trei serii. FC Argeş a fost repartizată în seria a doua din care mai fac parte Viitorul Constanţa, CSJ Ştiinţa U Craiova, FCSB, Concordia Chiajna, LPS Iolanda Balaş Soter, Progresul 1944 Spartac, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Sport Team Bucureşti, Academica Clinceni şi Dinamo.