Suciu: „Ne lipseşte marcatorul!”


Şi Valentin Suciu, antrenorul FK Csikszereda, consideră echitabilă această remiză albă. Principalul harghitenilor spune că echipei sale îi lipseşte omul de gol, dar speră ca echipa pe care o pregăteşte să spargă gheaţa în primele două etape din acest retur care se vor disputa tot în 2019.


La finalul partidei de sâmbătă, Suciu a apreciat buna organizare tactică a celor două echipe: „Sincer, la ocaziile pe care ni le-am creat, m-aş fi aşteptat să marcăm minim un gol. Păcat că ajungem acolo, dar încă ne lipseşte marcatorul. Băieţii au vrut, şi-au dorit, s-a văzut asta. Una peste alta, puteam să şi pierdem. A fost un joc deschis, păcat că nu am reuşit să fructificăm ocaziile pe care ni le-am creat şi să obţinem cele 3 puncte. Suntem o echipă cu foarte mulţi tineri. Avem jucători care nu au experienţa necesară pentru nivelul ligii a doua, dar muncim zi de zi şi încercăm să ne creăm cât mai multe ocazii. Eu sper ca în etapele care au mai rămas de jucat, să vină şi golurile. Suntem o echipă şi mie aşa mi-a plăcut întotdeauna. Şi de acum încolo, tot pe acest nucleu o să contăm, dar ne lipseşte marcatorul, omul care poate face diferenţa în orice moment. Fiecare jucător a primit şanse. Au demonstrat cât au putut. Poate că la unele jocuri meritau mai mult, dar asta este!. Aşa e în fotbal!. Jocul de astăzi a fost deschis. Cu toate că ei au avut în lot foşti jucători de Liga I, mă bucur că nu au reuşit să facă diferenţa. Valoarea individuală a lor nu s-a văzut atât de mult, dar organizarea tactică s-a văzut şi la ei. Au fost două echipe care din punct de vedere tactic, au stat foarte bine în teren. Şi-au creat ocazii, dar n-au marcat”.