Desfășurare
Piteștenii au făcut un joc destul de slab, ocaziile mari de gol lipsind cu desăvârșire. După o jumătate de oră anostă, fără oportunități de a marca la ambele porți, oltenii puteau deschide scorul prin Bahassa, însă Greab a reușit să respingă șutul acestuia. Un ultimul minut al primei reprize, Ișfan putea aduce Piteștiul în avantaj, dar a tras slab din preajma careului de 16 m. Imediat după pauză, Radu Negru, din poziție ideală, a trimis în bara transversală. Cu o jumătate de oră înainte de final, Craiova a deschis scorul în urma unei gafe a lui Jakolis. Fundașul echipei noastre a trimis încet balonul către propriul portar, Bahassa a interceptat și a șutat, Greab a respins mingea până la Chițu care a îndeplinit o simplă formalitate. Cu zece minute înainte de final, oltenii își puteau dubla avantajul pe tabelă, însă Greab a avut o intervenție foarte bună la șutul lui Chițu. În urma acestui eșec, FC Argeș a coborât pe locul 11, cu cele 22 de puncte acumulate, cu unul mai mult decât FC Botoșani, prima echipă aflată pe loc de baraj.
FCU Craiova – FC Argeș 1-0(0-0) A marcat: Chițu (min.61)
FCU CRAIOVA: Gurău – Negru, Paramatti(min.76 R. Grigore), Duarte, Huyghebaert – Achim, Albu – Baeten(min.90 Van Durmen), Bauza, Bahassa – Iancu(min.46 Chițu)
Rezerve neutilizate: Mogoșanu – Blidar, Marquet, Blănuță, Sidibe, Zanfir
Antrenor: Nicolo Napoli
FC ARGEȘ : Greab – Jakolis, M. Constantin, Cestor, Vianna – Meza Colli(min.66 Crețu), Njike – Ișfan, Șerban(min.20 Alceus), Bertrand(min.76 Calcan) – Garita
Rezerve neutilizate: Micle – Covaci, Dobrosavlevici, Pîrvu, Raynov, A. Stoica
Antrenor: Constantin Schumacher
Cartonașe galbene: Iancu, Paramatti / M. Constantin, Cestor
Stadion: Complex Sportiv (Craiova)
Arbitru: Marcel Bîrsan (București) / A1: Radu Ghinguleac (București) / A2: Marius Mihai Marica (Bistrița) / Arbitru VAR: Iulian Dima (București), Arbitru AVAR: Cristina Trandafir (București) / Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș)
Observator joc: Marcel Vasile
Observator arbitri: Irina Mîrț (București)
#Fundașul Andrei Tofan este suspendat pentru acest joc din cauza cumului de cartonașe
Livetext:
min.1: A început partida
min.8: Gabi Iancu este avertizat cu un cartonaș galben pentru o simulare în careu
min.18: Prima schimbare la FC Argeș. Iese Ionuț Șerban, accidentat, intră Bryan Alceus
min.24: Marius Constantin primește un cartonaș galben pentru un fault la mijlocul terenului
min.33: Bahassa trage la poartă, Greab respinge, iar Marius Constantin degajează și îndepărtează pericolul
min.45: Ișfan trimite de la 20 m direct în brațele portarului
min.45+2: Prima repriză se termină cu un scor alb
min.46: Prima schimbare la gazde. Iese Gabi Iancu, intră Aurelian Chițu
min.46: A început repriza secundă
min.47: Bahassa centrează în careu, balonul ajunge la Radu Negru care șutează în transversală
min.51: Paramatti este avertizat cu un cartonaș galben
min.61: 1-0! Jakolis trimite încet către propriul portar, Chițu interceptează balonul și înscrie!
min.65: A doua schimbare la FC Argeș. Iese Meza Colli, intră Geani Crețu
min.71: A doua înlocuire la FC U Craiova. Iese Lorenzo Paramatti, accidentat, intră Ricardo Grigore
min.73: Njike trage de la 25 m, însă un fundaș se interpune pe direcția șutului, iar Gurău reține
min.74: Jakolis centrează în careu, iar Bertrand reia spre poartă, însă portarul oltenilor respinge
min76: A treia schimbare la FC Argeș. Iese Dorian Bertrand, intră Andreias Calcan
min.79: Chițu trece de Cestor, trage la poartă, însă Greab reușește să respingă balonul
min.88: Schimbare la gazde. Iese Baeten, intră Van Durmen
min.90: De la marginea terenului s-au arătat 3 minute suplimentare
min.90+1: Mike Cestor este avertizat cu un cartonaș galben
min.90+3: Se termină partida. FC U Craiova se impune cu 1-0 după gafa lui Jakolis