Alb-violeţii au efectuat al cincilea test COVID-19

Cu o zi înainte de meciul cu CS Mioveni, programat marţi, 14 iulie, de la ora 20, pe stadionul Nicolae Dobrin, fotbaliştii de la FC Argeş au efectuat cel de-al cincilea test COVID-19, aşa cum cere protocolul emis de Ministerul Sănătăţii. Testarea a fost făcută de aceaşi echipă de medici care le-a efectuat şi pe precedentele patru. Alb-violeţii aşteaptă marţi dimineaţă rezultatele acestei testări pentru a putea juca derby-ul local. La primele patru testări, toate probele prelevate jucătorilor şi membrilor staff-ului tehnic au fost negative.