Victorie la limită în amicalul cu oltenii
Profitând de faptul că au stat în prima etapă a play-out-ului ligii secunde, CSM Slatina și FC Argeș au disputat sâmbătă, la Slatina, un joc de verificare. Confruntarea de pe stadionul 1 Mai a fost câștigată de piteșteni, scor 1-0, unicul gol al întâlnirii fiind marcat de Angelov(min.71).
Pentru antrenorii celor două echipe a fost un bun prilej de a rula loturile pe care le-au avut la dispoziție, în încercarea de a ține conectați toți jucătorii pentru primul meci din play-out. Partida a fost una destul de echilibrată, cu ocazii de ambele părți. În primul mitan, oltenii au avut șansa de a deschide scorul prin Donca și Popa, replica argeșenilor venind prin Petrescu. După revenirea de la cabine, Patrick Dulcea a avut șansa de a marca, însă șutul său a fost reținut de portarul Velcu. Insistența echipei noastre pe faza ofensivă a dat roade pe finalul partidei. După o cursă de aproximativ 40 m, Mario Tudose a pătruns în careu, a driblat un fundaș, a centrat în fața porții, iar bulgarul Angelov a trimis în plasă!
Primul meci oficial al echipei noastre din play-out-ul competiției este programat sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 11.00, pe stadionul Orășenesc Mioveni, adversar urmând a fi Ceahlăul Piatra Neamț. FC Argeș(24p) a fost repartizată în grupa A a play-out-ului, alături de Ceahlăul Piatra Neamț(31p), CSM Reșița(27p), Metaloglobus București(26p), CSC Dumbrăvița(23p), Unirea Dej(13p) și CSM Alexandria(9p). Vor retrograda în liga a treia echipele clasate pe locurile 6 și 7, ultimele două clasate din cele două serii ale play-out-ului.
CSM Slatina – FC Argeș 0-1(0-0)
A marcat: Angelov (min.71)
Stadion 1 Mai, Slatina
CSM Slatina: Velcu – Toma, Sălcianu, Stan, C. Radu – Donca, Mitran, Riza, Doman – Popa, Alexandru
După pauză au intrat Micu, Dragu, Dinu, M. Ion, Ciocâlteu, Mondragon, Gheorghe, Kayondo, Leață, Ciobănică și Bănuță
Antrenor: Daniel Oprescu
FC Argeș: Straton(min.46 Micle) – Balaur(min.46 Tudose), Ciuciulete, Orozco, Tofan(min.62 Mitoi) – Borța(min.62 Șerban), Dinoci, Rădescu, Petrescu(min.62 Haită) – Buhăcianu(min.62 Angelov), Rusu(min.46 Dulcea – min.72 Pîrvu)
Antrenor: Eugen Neagoe
Livetext:
Schimbare de ultim moment în tabăra echipei noastre. Deși Nortey era anunțat titular, mijlocașul ghanez a anunțat staff-ul tehnic că nu se simte bine. În locul lui Nortey, antrenorul Eugen Neagoe l-a trimis în teren pe Rădescu.
min.1: A început partida
min.6: Donca pătrunde în careu, trage la poartă, însă balonul trece la o palmă de buturi
min.20: Contraatac FC Argeș finalizat de Petrișor Petrescu cu un șut în forță, aparat de portarul Velcu
min.24: Popa trage peste poartă de la marginea terenului
min.45: Prima repriză se termină cu un scor alb
min.46: A început repriza secundă
min.46: Triplă schimbare la FC Argeș. Au ieșit Staton, Balaur și Rusu, au intrat Micle, Tudose și Dulcea
min.48: Buhăcianu centrează în fața porții, însă Dulcea nu îl poate învinge pe portarul oltenilor
min.62: Patru schimbări la FC Argeș. Au ieșit Tofan, Borța, Petrescu și Buhăcianu, au intrat Mitoi, Șerban, Haită și Angelov
min.71: 0-1! Tudose pătrunde în careu, driblează un fundaș, centrează în fața porții, iar Angelov trimite în plasă!
min.72: Schimbare la FC Argeș. Iese Dulcea, intră Pîrvu
min.90: Se termină partida. FC Argeș se impune la limită, 1-0, în amicalul cu CSM Slatina.