Analiza echipei U14 în sezonul 2023/24
Echipa U14 a clubului nostru și-a câștigat în acest sezon seria de Liga Elitelor U14, cea mai importantă competiție dedicată acestui segment de vârstă din România. Antrenorii echipei sunt Adrian Mălușanu și Eduard Augustin.
Liga Elitelor U14 are la bază un campionat regulat împărțit în cinci serii, fiecare serie având câte 12 echipe. FC Argeș a făcut parte din Seria 3, având ca adversare următoarele echipe: Petrolul, Chindia, Sport Team București, CSS Târgoviște, LPS Viitorul Pitești, Daco Getica București, CSM Râmnicu Vâlcea, FCSB, Petrosport Ploiești, CN Dinicu Golescu Câmpulung Muscel și Metaloglobus. De menționat că aceasta a fost prima ediție a Ligii Elitelor U14.
FC Argeș U14 a adunat 58 de puncte la finalul stagiunii, clasându-se pe locul 1, podiumul fiind completat de Petrolul și Chindia. Cele mai drastice victorii au fost cu FCSB, 11-1, și cu Daco Getica, 13-0. În acest sezon competițional, FC Argeș a cumulat 19 victorii, 1 egal și 2 înfrângeri, având un golaveraj de 114 goluri marcate și 27 goluri primite.
Iată și lotul folosit pe parcursul acestui sezon: Matteo Șerban, Darius Stoica, Tudor Nicolcioiu, Ianis Dobra, Eric Cătulescu, Eduard Tudoran, Ștefan Savu, Yanis Dobre, Patrick Uta, Andrei Albulescu, Raul Kral, Luca Arsene, David Olteanu, Iustin Ivana, Ștefan Apostolescu, Iustin Marin, Eduard Enache, Sebastian Florea, Ianis Ciobanu, Patick Dumitrache, Raul Neacșu, Darius Vitan, Andrei Niculiță, Claudiu Lupu, Cristian Anghel, Denis Boțîrcă, David Vișineanu și Grosu Alexandru. Cei mai buni marcatori ai echipei noastre au fost următorii jucători: Tudoran Eduard (15 goluri), Savu Ștefan (14 goluri), Dobre Yanis (13 goluri), Neacșu Raul (11 goluri), Dumitrache Patrick (10 goluri) și Grosu Alexandru (10 goluri).
Evaluând activitatea din acest sezon, reușid să își câștige seria de Liga Elitelor, putem afirma că echipa U14 a clubului nostru a avut rezultate excelente. Trebuie menționat că în anii trecuți, formațiile U14 din România evoluau în competițiile organizate de AJF-uri, astfel că nivelul din acest sezon este unul mult mai ridicat.
Felicitări, Vulturași!
P.S.: Dacă vrei să redirecționezi 3,5% din impozitul pe venit deja plătit de tine în 2023 către club pentru a susține în special activitatea academiei completează direct formularul: