Bine ai revenit acasă, Cătălin Barbu!
FC Argeş continuă campania de transferuri pentru întărirea lotului cu care abordează această ediţie de campionat. Gruparea din Trivale a mai bifat încă un transfer şi a ajuns la 10 jucători aduşi în această vară.
Oficialii grupării din Trivale au ajuns miercuri la o înţelegere pentru următoarele două sezoane cu fotbalistul Cătălin Barbu. Atacantul în vârstă de 21 de ani a evoluat în returul sezonului trecut, în Liga I, la Chindia Târgovişte, după doi ani şi jumătate petrecuţi la FC Argeş. În perioada petrecută la Piteşti, fiul lui Jean Barbu a îmbrăcat tricoul alb-violet în 47 de partide, reuşind să marcheze 8 goluri. Cătălin se încadrează în regula impusă de LPF cluburilor de Liga I, care prevede ca toate echipele să înceapă meciurile cu doi jucători Under 21. În aceste condiţii, Barbu jr. poate fi o soluţie viabilă pentru antrenorul Ionuţ Badea. În afară de Cătălin Barbu, FC Argeş i-a mai transferat în această vară pe mijlocaşul Georgian Honciu şi atacantul Ndiaye Mediop, ambii de la Dunărea Călăraşi, fundaşul Gabi Matei(Academica Clinceni), mijlocaşii David Meza Colli şi Gabriel Deac, ambii de la Petrolul Ploieşti, portarii Alexandru Greab (Sepsi OSK Sfântu Gheorghe) şi Flavius Croitoru(CS Mioveni), mijlocaşul portughez, Romeo Sergio Marakis(Cova Piedade), dar şi pe atacantul angolez cu cetăţenie elveţiană, Cephas Malele(UD Oliveirense).
Clubul FC Argeş îi transmite lui Cătălin Barbu, ”Bine ai revenit!” şi îi doreşte evoluţii cât mai bune în tricoul alb-violet.