Dan Vasilică: „Scorul final reflectă realitatea din teren”
La finalul partidei de luni seară, cu CS Mioveni, câştigată de FC Argeş cu 2-0, oficialii grupării din Trivale s-au declarat mulţumiţi de jocul echipei şi de scorul final.
În lipsa lui Augustin Eduard care a acuzat probleme medicale la finalul partidei din cauza trăirilor intense din timpul meciului, echipa noastră a fost reprezentată la conferinţa de presă de după meci de către preparatorul fizic Dan Vasilică. Oficialul piteştean consideră că după felul în care au decurs ostilităţile, FC Argeş s-a impus meritat: „Mulţumim tuturor suporterilor care ne-au susţinut pe tot parcursul meciului şi cred că le-am oferit un spectacol agreabil, cât se poate la liga secundă, ţinând cont de calităţile pe care le avem. Dar ca implicare, ca şi în meciurile anterioare, am demonstrat că suntem dedicaţi şi nu facem rabat la efort. A fost un meci pe care l-am dominat din minutul 3, când am avut prima ocazie, şi până la final. Scorul reflectă realitatea din teren, este mai mult decât meritat, nu poate fi contestat nici de adversari, care au avut o singură ocazie. Era normal să învingem, pentru că ne-am implicat mult mai mult. Cu două minute înainte de a se marca, mă gândeam că meciul s-ar putea decide tot în ultimele faze. Un final frumos, iar rezultatul este meritat. Am obţinut a patra victorie consecutivă, sper să nu fie şi ultima. Vrem să menţinem trendul. Pentru noi a fost o perioadă grea, încărcată, am jucat trei meciuri în opt zile, nu a fost uşor. Ca intensitate, meciul de azi le-a depăşit pe celelalte. Meritul victoriei este al tuturor, de la suporteri până la antrenori şi jucători Ei sunt pionii principali. Toată lumea merită felicitată” a declarat Dan Vasilică, la conferinţa de presă de după meci.