Daniel Pancu: ”Un punct e mai bun decât nimic!”

La finalul partidei cu FC Argeș, terminată la egalitate, 1-1, antrenorul Politehnicii Iași s-a declarat nemulțumit de evoluția echipei sale. Daniel Pancu a recunoscut că un punct este mai bine decât nimic, având în vedere faptul că echipa sa a evoluat în inferioritate numerică în ultimele 25 de minute, după ce Cosmin Frăsinescu a primit direct cartonaşul roşu pentru o lovitură aplicată în figură lui Luka Maric. sursa foto: facebook FC Politehnica Iasi

„Un punct e mai bun decât nimic, până la urmă. Pare aşa un moment de munca în zadar. Am început jocul slab, temători, pentru că veneam după o serie de cinci meciuri, patru pe teren şi una, ştiţi foarte bine, din cauza nocturnei, pierdute. Am suferit mult… lenţi, greoi, lipsiţi de încredere. Un gol pe care nu ai voie să îl primeşti nici la antrenamente, urmează şi o eliminare, dar chiar şi în zece mai avem 2-3 situaţii bune. Per total, ca şi efort, ca şi implicare, ca şi atitudine, sunt mulţumit de jucătorii mei astăzi. Dacă avem să ne reproşăm ceva, golul foarte uşor primit, plus lipsa de agresivitate. Concret, ar fi trebuit să închidem jocul, să închidem jocul încă din prima repriză şi cred că cele trei puncte ar fi fost meritate”, a declarat Daniel Pancu, la flash-interviul de la finalul partidei cu FC Argeş.