Derby de tradiţie în Trivale!

FC Argeş-UTA Arad, sâmbătă, ora 11

FC Argeş va disputa în acest week-end o nouă etapă de campionat. Echipa noastră va întâlni sâmbătă, de la ora 11, pe stadionul Nicolae Dobrin, pe UTA Arad, una dintre formaţiile de mare tradiţie ale fotbalului românesc. În disputa de pe arena din Trivale se vor afla faţă în faţă două echipe dintre cele mai galonate formaţii ale fotbalului românesc, arădenii având 6 campionate câştigate, iar piteştenii două titluri în vitrină.


Partida este una de palmares, atât FC Argeş, cât şi UTA Arad, nefiind implicate în lupta pentru promovare în Liga I sau pentru evitarea retrogradării. Piteştenii vor aborda acest meci de pe locul 6 al clasamentului, cu cele 62 de puncte, acumulate în 35 de etape, în timp ce ardelenii se situează pe locul 8, cu 47 de puncte. FC Argeş nu are moralul foarte bun după înfrângerea din deplasarea de la ACS Poli Timişoara, de la mijlocul săptămânii, din runda intermediară, în timpc ce UTA vine încrezătoare în Trivale după succesul de pe propriul teren cu Aerostar Bacău. Augustin Eduard, antrenorul echipei FC Argeş, le cere elevilor săi să dea totul pe teren pentru a obţine victoria şi a face uitată înfrângerea din Banat: „Jucătorii sunt datori atât faţă de mine, cât şi faţă de public şi conducerea clubului după înfrângerea cu ACS Timişoara. Din acest motiv sunt obligaţi să câştige meciul cu UTA, de sâmbătă, de la ora 11. Cu Aradul voi încerca să fiu mai inspirat în alegerea celui mai bun 11-ce. Voi face schimbări în echipă aşa cum am făcut după fiecare înfrângere. UTA este o echipă de mijlocul clasamentului, care, ca şi noi, nu are grijile retrogradării. Voi trimite în teren o echipă ofensivă pentru că nu avem decât varianta victoriei” a spus tehnicianul formaţiei noastre înaintea duelului cu „Bătrâna Doamnă”. În jocul de sâmbătă, staff-ul tehnic al grupării din Trivale va putea conta şi pe atacantul Cătălin Barbu care în partida de acum câteva zile, de la Timişoara, a fost suspendat din cauza cumului de cartonaşe galbene.