Dică: ”Am avut atitudine și am fost echipa mai bună”

Nicolae Dică, antrenorul echipei noastre, s-a declarat doar parțial mulțumit de jocul elevilor săi din meciul de sâmbătă, cu Turris Turnu Măgurele, câștigat de alb-violeți cu 3-2 Tehnicianul este convins că dacă fotbaliștii săi vor elimina greșelile din defensivă, FC Argeș va deveni o echipă foarte puternică.

Dică a ținut să-și felicite jucătorii pentru că au avut puterea să întoarcă rezultatul: ”O partidă pe care am început-o prost, fricoși… Chiar dacă eu le cer jucătorilor să aibă curaj, să aibă încredere, nu am început bine jocul și am primit și acel gol. Important este că după aceea am am avut o reacție bună și am reușit să punem stăpânire pe joc, să avem o posesie bună, să ducem multe mingi în fața porții, să ne creăm ocazii, să întoarcem rezultatul. Nu le-am mai dat celor de la Turris șansa să marcheze. Apoi, în ultimele 15 minute, eu le-am cerut să riscăm mai puțin, să încercăm să facem un joc mai simplu, să jucăm pe atacați, să venim pe mingea a doua, să jucăm în spațiu. Din păcate, a venit iar o fază fixă și am primit golul 2. Important este că am avut din nou reacție și am reușit să marcăm golul 3. Trebuie să-i felicit pe jucători pentru că au avut o atitudine bună. Asta îmi doresc de la ei la fiecare joc. Sunt mulțumit de ce au arătat astăzi. Dacă vom elimina acele greșeli defensive pe care le facem din cauza tinereții, vom arăta din ce în ce mai bine. Am relaxat și puțin campionatul. Am întâlnit echipa de pe primul loc și am avut momente de joc în care am fost peste ei. Din 90 de minute, cred că 75-80 de minute am dominat și am fost echipa mai bună”.

# ”Nu am realizat nimic”

Tehnicianul echipei noastre este convins că FC Argeș va crește în valoare de la meci la meci: ”După meciul de azi este important să luăm lucrurile pozitive. Nu am realizat nimic, am luat 3 puncte. Este important pentru moral că am bătut echipa de pe primul loc. Trebuie să fim concentrați în continuare, să muncim mai mult decât am făcut-o până acum, să fim uniți și doar așa putem să creștem de la meci la meci. Înainte de meciurile cu Chiajna și Turris, multă lume spunea că nu o să luăm nici un punct. Iată că nu este așa. Eu îmi văd de treaba mea, muncesc în continuare. Sunt omul care încerc să iau lucrurile pozitive de la oameni. Au fost persoane care m-au încurajat și asta a contat pentru mine și echipa mea” a spus Dică la conferința de presă de după meci.