Dică: „Vreau agresivitate, personalitate şi curaj”

Nicolae Dică, managerul lui FC Argeş, a tras concluziile care se impun după eşecul de marţi seară cu Ripensia Timişoara. 
Oficialul clubului nostru spune că echipa trebuie să meargă mai departe şi să se mobilizeze la maximum la următoarele jocuri.

# „Am primit două goluri identice”

Tehnicianul grupării din Trivale vrea ca jucătorii săi să nu mai repete greşelile făcute în partida cu bănăţenii: „Ne aşteptam să avem o partidă grea, i-am şi avertizat pe băieţi în această privinţă. A fost un joc dificil. Ştiam că întâlnim o echipă cu jucători cu experienţă în Liga 2 şi care are un antrenor bun ce-şi organizează defensiv foarte bine echipa. Ştiam că pe faza ofensivă vor juca multe mingi lungi. În prima repriză, noi am reuşit să avem o posesie bună, dar am suferit în ultimii 30 de metri. Nu am reuşit să luăm acţiuni individuale de unu contra unu, să aducem mingi în careu, nu am reuşit să ne creăm ocazii. În schimb, repriza a doua a fost bună pentru noi. Am avut o posesie bună, ne-am creat ocazii, dar din păcate nu am reuşit să marcăm decât un gol şi am mai primit unul. Am primit două goluri identice, le-am spus jucătorilor că se impunea să fie atenţi”.

# „Nu trebuia să pierdem acest joc”

Dică vrea ca jucătorii săi să joace cu mai mult curaj: „Din păcate, nu a fost o zi norocoasă pentru noi. Judecând după aspectul jocului, nu trebuia să pierdem acest joc. Am avut foarte multe ocazii în a doua repriză, 7-8, şi am reuşit doar un gol. Trebuie să învăţăm din acest joc şi să nu mai repetăm pe viitor greşelile. Am încercat să fim o echipă scurtă, compactă. Nu şi-au creat mari ocazii de a marca, în afară de cele două şuturi. Nu ne-au creat multe probleme, noi suntem cei care am suferit la finalizare. Îmi doresc mai mult, vreau agresivitate, personalitate, curaj. Jucăm pentru FC Argeş şi atunci când jucătorii intră pe teren trebuie să aibă curaj ca să reuşim ce ne-am propus. Urmează un meci la Snagov, apoi acasă cu Universitatea Cluja şi apoi ne deplasăm la CS Mioveni. Voi încerca să-i motivez mai mult, le voi spune unde am greşit, vom face analiza jocului. Trebuie să trecem cât mai repede peste acest insucces. Este prima etapă, este început de campionat, trebuie să avem încredere în noi”.

# „Nu trebuie să lăsăm capetele plecate”

Principalul piteştenilor le cere elevilor săi să uite cât mai repede acest meci: „În jocurile amicale băieţii mi-au arătat multe lucruri pozitive. Deşi am fost învinşi, nu trebuie să lăsăm capetele plecate şi să mergem ca la înmormântare la Snagov. Dimpotrivă, trebuie să mergem cu încredere şi să încercăm să câştigăm. Regretul meu este că nu am reuşit să le facem o bucurie suporterilor care au venit în număr mare să ne încurajeze, băieţii au încercat să dea tot ce-au putut. Le mulţumesc suporterilor şi le cerem scuze pentru acest joc”.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds