Doar victoria contează!

Farul Constanța – FC Argeș, sâmbătă, ora 16.30, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport
Liga Profesionistă de Fotbal a programat la sfârșitul acestei săptămâni penultima etapă de campionat în primul eșalon fotbalistic al țării. FC Argeș va întâlni sâmbătă, de la ora 16.30, în deplasare, pe Farul Constanța, în runda cu numărul 9 a play-off-ului Casa Liga 1.
După 8 etape disputate din acest play-off, cele două echipe sunt vecine de clasament, piteștenii ocupând locul 6, cu 27 de puncte, iar constănțenii locul 5, cu 29 de puncte. Atât piteștenii, cât și dobrogenii, nu traversează o perioadă fastă în acest play-off. FC Argeș a obținut o singură victorie, iar Farul a înregistrat un succes și două remize. În turul play-off-ului, Farul s-a impus în Trivale cu 2-0, golurile marinarilor fiind semnate de Radăslăvescu și Petre. Antrenorul Andrei Prepeliță și fundașul Alin Dobrosavlevici sunt convinși că FC Argeș își poate lua revanșa după eșecul de la Pitești.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds