Eduard: „Vreau să creştem în valoare la fiecare meci”
La finalul meciului de miercuri după amiază cu CS Afumaţi, câştigat de FC Argeş cu 2-1, Augustin Eduard, unul dintre cei doi antrenori interimari ai echipei noastre s-a declarat mulţumit de scorul final care a adus în contul piteştenilor trei puncte foarte importante în economia clasamentului. Fostul mare jucător al clubului din Trivale consideră că mai este mult de muncă până când echipa va deveni o forţă aşa cum îşi doresc suporterii şi autorităţile locale.
Eduard a fost moderat în declaraţii la conferinţa de presă de după meci. Tehnicianul a spus că şi de acum încolo va lucra la moralul jucătorilor pentru a dobândi un spirit de învingător: „A fost un meci cu o intensitate puţin mai mare decât de obicei. Pentru noi era foarte important să luăm cele trei puncte pentru a ne apropia de zona superioară a clasamentului şi a ne îndepărta de cea inferioară. În aceste trei zile de când am fost numit la echipă, le-am spus jucătorilor că valoarea lor nu reflectă locul din clasament. Am avut foarte multe discuţii cu ei şi am încercat să le ridic moralul şi să le redau încrederea în forţele lor. Văd că se încearcă să se facă paşi în direcţia performanţei. Oficialităţile îşi doresc acest lucru. Noi încă nu suntem atât de pregătiţi pentru a ne lupta la locurile superioare, dar acest început îmi dă mari speranţe. Jucătorii au înţeles ce le-am cerut. Vreau să-i felicit pentru această victorie. Pe bancă nu am avut aşa mari emoţii. Am avut însă o dorinţă mare de victorie. Le-am spus şi jucătorilor că este un moment prielnic de a ieşi din pasă puţin mai nereuşită prin care treceau. Nu pot să-mi asum toate meritele şi nici nu vreau pentru acest succes. Nu puteam să lucrez în câteva zile foarte mult la pregătirea fizică a jucătorilor. Vreau să le mulţumesc şi celor care au fost înaintea mea că au făcut această pregătire fizică şi că am putut face faţă unui joc tensionat mai mult din prisma unor decizii tardive ale brigăzii de arbitri. Au fost două faze litigioase care au creat o stare iritantă atât în rândul echipei, cât şi a suporterilor”.
#”Sportul de performanţă cere sacrificii”
Tehnicianul grupării din Trivale a crezut tot timpul în victorie: „Vreau să menţinem echipa cu un tonus bun şi pe o linie de plutire. Îmi doresc să crească în valoare de la meci la meci. Am încercat şi vom lucra şi de acum încolo la psihicul jucătorilor. Poate şi neşansa a dus la această serie de nerealizări. Astăzi poate şi inspiraţia mea de a-l băga pe Nilă în teren a făcut să câştigăm. Chiar şi la scorul de 1-1, dar şi la cele două faze litigioase am încercat să găsesc soluţii. Nu m-am resemnat nici un moment. Drept dovadă am fost şi răsplătiţi. În final, Dumnezeu i-a ajutat pe cei mai curajoşi sau mai darnici cu efortul şi cu jocul. Sportul de performanţă cere sacrificii. Poate şi atunci când ai nişte nerealizări, ai nişte trăiri, nişte sentimente. Este greu să stai acolo 24 de ore din 24. Trebuie să încerci să-i motivezi, să-i înţelegi, să-i faci să conştientizeze că urmează alt meci, să-i menţii conectaţi. Tot timpul trebuie să-i faci să înţeleagă că nu trebuie să renunţe”.