FC Argeş a cerut amânarea meciului cu CSM Reşiţa
Trei fotbalişti de la FC Argeş au fost convocaţi la echipele naţionale care sunt angrenate în campaniile de calificare pentru turneele finale. Este vorba de portarii Răzvan Ducan şi Sebastian Agachi, dar şi de fundaşul Kevin Moihedja.
În perioada 1-16 septembrie, Nicolae Dică, antrenorul echipei noastre, nu se va putea baza pe serviciile celor trei jucători iar oficialii clubuluiFC Argeş au cerut FRF să amâne meciul cu CSM Reşiţa, din etapa 11 a Ligii 2 Casa Pariurilor, rundă care este programată să se dispute în perioada 11-13 octombrie 2019. În cererea trimisă forului condus de Răzvan Burleanu, oficialii grupării din Trivale au motivat faptul că Ducan şi Agachi sunt jucători sub 21 de ani şi se încadrează în numărul de minim doi fotbalişti convocaţi pentru a solicita amânarea unui joc.
# Ducan, la România Under 19
Portarul Răzvan Ducan face parte din lotul de 20 de jucători convocaţi de selecţionerul Laurenţiu Roşu pentru prima rundă de calificare la turneul final din 2020, care va avea loc în Irlanda de Nord. Tricolorii Under 19 încep drumul spre EURO în Serbia, gazda Grupei 2 calificare, pe 8 octombrie! Reunirea echipei a avut loc ieri, la Timişoara, unde se vor pregăti până pe 6 octombrie, când este programată deplasarea spre Belgrad. La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se vor califica primele două clasate în cele 13 grupe şi cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia. La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele şapte câştigătoare ale grupelor de la Elită împreună cu ţara gazdă, Irlanda de Nord.
Programul jocurilor:
08.10.2019, ora 18:00 (19:00 în România): ROMÂNIA – Serbia, Stadion FK Čukarički
11.10.2019, ora 14:00 (15:00 în România); Spania –ROMÂNIA, Stadion FK Rad
14.10.2019, ora 14:00 (15:00 în România): Lituania – ROMÂNIA, Stadion Radski FK Zemun
# Agachi în lotul Moldovei U21
Portarul Sebastian Agachi a fost convocat la reprezentativa de tineret a Republicii Moldova pentru două meciuri din preliminariile Campionatului European de Tineret din 2021. Pe 11 octombrie, de la ora 17, Moldova va întâlni la Orhei, reprezentativa Ţării Galilor. Patru zile mai târziu, moldovenii vor da piept în deplasare, la Louvain, cu reprezentativa similară a Belgiei. Moldovenii au început cu stângul această campanie de calificare, pieryând cu 4-0 în deplasarea de la Sarajevo, contra Bosniei Herţegovinei. Agachi &co. are şanse mici de calificare la turneul european având în vedere că Moldova a fost repartizată într-o grupă din care mai fac parte Bosnia, Germania, Ţara Galilor şi Bosnia.
# Moihedja va juca pentru Insulele Comore
Ultimul chemat să îmbrace tricoul repezentativei Insulelor Comore este fundaşul Kevin Moihedja. Fotbalistul legitimat la FC Argeş a fost convocat pentru meciurile cu Togo şi Egipt din cadrul tururilor preliminare ale Cupei Mondiale de fotbal din 2022, zona Africa.. Acestea sunt programate în perioada 7-16 septembrie. Primul tur preliminar a aliniat la start 28 de echipe în Africa. Cele 14 câştigătoare ale acestor ”duble” s-au alăturat vor alătura altor 26 de echipe de pe continent în al doilea tur al preliminariilor, care va cuprinde zece grupe de câte patru echipe. În turul al treilea se vor califica echipele câştigătoare ale grupelor, ele urmând să se bată pentru cele cinci bilete ce duc la Cupa Mondială din Qatar.