FC Argeș pune în vânzare abonamentele pentru sezonul 2022-2023

Începând de vineri, 10 iunie 2022, clubul FC Argeș va pune în vânzare abonamentele pentru sezonul competițional 2022-2023. Cardurile de abonat vor fi disponibile la Fan Shop FC Argeș, situat la parterul Casei Cărții din Pitești.

Abonamentele vor fi valabile la toate meciurile din sezonul regular, dar și la jocurile din play-off / play-out, cu excepția partidelor din Cupa României.

Cardurile de abonat vor putea fi achiziționate și online de pe site-ul clubului nostru, www.argesfc.ro. Acestea vor fi livrate prin curierat, costul transportului urmând a fi suportat de cumpărător. Abonații din sezonul trecut vor beneficia de reduceri în toate sectoarele stadionului, iar elevii, studenții și pensionarii numai la sectorul Peluză.

Prețuri abonamente, sezonul 2022-2023:

 Peluză:

– 220 lei(pentru abonații vechi)

– 240 lei(pentru abonații noi)

Tribuna 2:

– 380 lei (pentru abonații vechi)

– 400 lei (pentru abonații noi)

Tribuna 1:

– 460 lei (pentru abonații vechi)

– 480 lei(pentru abonații noi)

Lojă:

– 2.500 lei (pentru abonații vechi)

– 2.800 lei (pentru abonații noi)

Documente necesare pentru abonații vechi:

– Copie act de identitate

– Cardul de abonat din sezonul precedent

 

Prețuri abonamente elevi, studenți, pensionari:

Peluză – 150 lei

Documente necesare:

– Copie act de identitate

– Copie carnet de elev sau student, vizat la zi / cupon de pensie

 

#Informații suplimentare puteți obține la tel. 0736. 701. 129 – Răzvan Bănuță