FC Argeș revine la antrenamente

După o vacanță de două săptămâni, fotbaliștii de la FC Argeș vor începe peste câteva zile pregătirea pentru partea secundă a sezonului. Reunirea alb-violeților este programată joi, 5 ianuarie, de la ora 17.00, la stadionul Nicolae Dobrin.

Piteștenii își vor încărca bateriile pe plan local până la reluarea Superligii. În perioada celor zece zile de pregătire centralizată de la Pitești, antrenorul Marius Croitoru a programat câte două antrenamente. Tehnicianul echipei noastre își dorește să dispute și un joc de verificare, oficialii grupării din Trivale purtând discuții pentru găsirea unui adversar disponibil. Primul meci oficial al alb-violeților este programat pe 23 ianuarie, de la ora 17.00, în deplasare, FC Argeș urmând să întâlnească la Ploiești, pe Chindia Târgoviște. Argeșenii vor începe partea secundă a sezonului de pe locul 11, cu cele 23 de puncte, acumulate în 21 de etape, cu două mai mult decât FC Botoșani, ocupanta primului loc de baraj.

Programul echipei FC Argeș:

Joi, 5 ianuarie, ora 17.00 – reunirea lotului

6-16 ianuarie – cantonament Pitești

Luni, 23 ianuarie, ora 17.00: Chindia Târgoviște – FC Argeș

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds