Înfrângere în derby-ul județean!
CS Mioveni-FC Argeș 2-0(1-0).
A marcat: Hergheligiu(min.45, min.58 pen.)
FC Argeş a pierdut marţi seară, cu 2-0, derby-ul judeţean cu CS Mioveni şi a ratat o bună şansă de a se apropia de podiumul ligii secunde. Echipa noastră a fost învinsă după două greşeli mari ale defensivei care au fost speculate de formaţia din Mioveni.
Golurile galben-verzilor au fost marcate de Hergheligiu în ultimul minut de joc din primul mitan şi la aproape un sfert de oră imediat după pauză. Prima repriză a fost una modestă, fără ocazii de gol. Când centralul partidei se pregătea să fluiere finalul primei părţi, Vişa a trimis o pasă în piciorul lui Hergheligiu care l-a executat pe Agachi cu un şut din interiorul careului. După revenirea de la cabine, alb-violeţii au încercat să restabilească egalitatea, însă cei care aveau să înscrie au fost tot jucătorii de la Mioveni şi tot în urma unei greşeli a defensivei noastre. Vişa i-a pasat lui Panait care a alunecat în momentul în care a vrut să preia balonul, Balint a interceptat şi a fost faultat în careu de Agachi ieşit în întâmpinare. Centralul partidei a dictat penalty pentru gazde şi i-a acordat cartonaş galben lui Agachi după ce iniţial îi dăduse roşu. Lovitura de la 11 m a fost transformată de Andrei Herghiligiu iar misiunea piteştenilor de a obţine un rezultat bun în această deplasare se dovedea a fi una mult mai grea decât se aşteptau. După primirea celui de-al doilea gol, FC Argeş a încercat să revină în joc, însă Dănescu şi Barbu nu l-au putut învinge pe Croitoru. S-a terminat 2-0 pentru CS Mioveni, reyultat în urma căruia FC Argeş a coborât pe locul 9, cu cele 6 puncte acumulate în primele patru etape ale sezonului. Următorul meci al echipei noastre este programat luni, 2 septembrie, de la ora 18, când FC Argeş va întâlni Pandurii Târgu Jiu, pe stadionul Nicolae Dobrin.
Caseta tehnică:
CS Mioveni: F. Croitoru – Rob. Ghiţă, Celea, Beţa, Burnea (cpt.)(Ct. Alexe 60′) – Anghelina, R. Costin – Hergheligiu (Măzărache 73′), Işfan (Cioargă 67′), Coşereanu – Val. Balint.
Rezerve neutilizate: Val. Sima – Traşcu, Albăstroiu, Massaro.
Antrenor: Marius Stoica
FC Argeş: Agachi – Dănescu (Rz. Matiş 84′), Vişa, Şerbănică, Muşat – Andr. Panait (Tofan 73′), Brînzan – N. Popescu, I. Năstăsie (cpt.), Blejdea (Ct. Barbu 60′) – Buhăescu.
Rezerve neutilizate: Ducan – Turda, Motroc, I. Şerban.
Antrenor: Nicolae Dică
Arbitru: Bogdan Dumitrache(București)
Arbitri asistenți: Ionel Dumitru(Prahova), Adrian Popescu(Craiova).
Arbitru de rezervă: Claudiu Marcu(Constanța)
Observatori: Dan Monea(Aiud), Emil Tudor (Târgoviște)
Stadion Orășenesc Mioveni, spectatori 5000