La Piteşti se va construi un nou stadion!

Peste câţiva ani, Piteştiul va beneficia de unul dintre cele mai moderne stadioane din ţară. Compania Naţională de Investiţii (CNI) a avizat noua construcţie care se va face pe actualul amplasament al stadionului Nicolae Dobrin. Noua construcţie a fost deja aprobată şi va începe cel mai probabil după terminarea lucrărilor la cele trei stadioane din Bucureşti incluse în programul Euro 2020 care se va desfăşura anul viitor şi în România.
Noul stadion se va adresa şi altor sporturi, nu numai fotbalului. Capacitatea noii arene va fi de 14.000 de locuri, toate tribunele fiind acoperite. În acest fel Piteştiul va intra în rândul oraşelor care vor avea o bază sportivă modernă şi nu este exclus ca pe viitor, Piteştiul să găzduiască şi meciuri internaţionale de fotbal, având în vedere distanţa foarte mică faţă de Capitală.
#Gentea: „În următorii doi ani va trebui să fie gata”
Vestea a fost dată de Cristian Gentea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului FC Argeş, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”, de acum câteva zile, de la postul de radio Sport Total FM: ”Am fost zilele trecute la stadion cu primarul municipiului Piteşti şi am vorbit cu jucătorii. Aceştia au fost anunţaţi că s-a aprobat de către CNI construirea unui nou stadion, care ar trebui să fie gata în următorii doi ani. Construcţia se va face pe actualul amplasament. Pista de atletism va rămâne, pentru că este una dintre puţinele de calitate superioară din ţară. Am încredere că putem promova în Liga I”.
#Ionică: „Va fi cel mai modern din ţară!”
Cornel Ionică, primarul Municipiului Piteşti a dat mai multe detalii pentru cotidianul Curierul zilei despre noul stadion pe care va juca FC Argeş: „Săptămâna trecută, Compania Naţională de Investiţii, împreună cu noi, a finalizat şi acceptat ultimele detalii privind noul stadion Nicolae Dobrin. După aproape 3 ani şi jumătate de eforturi, CNI şi-a însuşit realizarea acestui proiect. Noul stadion la care visam cu toţii până acum, va deveni realitate. Din ce ne-au spus reprezentanţii CNI, va fi cel mai modern stadion din ţară!. Estimez că lucrările vor începe într-un an şi câteva luni. Suntem primii după stadionul de la Sibiu care în mare parte este realizat deja. Costurile estimative sunt de 18-20 milioane euro. Capacitatea noului stadion va fi în jur de 14.000 de locuri. Tribunele vor fi acoperite în totalitate. Vor fi spaţii comerciale, birouri, magazine, sală de antrenament… Pista de atletism şi nocturna vor rămâne. Compania Naţională de Investiţii nu ne-a dat voie să umblăm la pistă. Instalaţia de iluminare a tribunelor va fi separată de cea a gazonului. De săptămâna viitoare vor începe lucrările la noua Sală Polivalentă care va fi o bijuterie”.
#Aşteaptă promovarea echipei în Liga I
Oficialii grupării din Trivale şi autorităţile locale aşteaptă ca FC Argeş să facă pasul în Liga I după o absenţă de aproape 12 ani. Sezonul la Liga 2 se va relua la începutul lunii iulie cu un play-off, în care vor juca primele şase clasate din liga secundă, într-o singură manşă, echipele urmând să intre cu punctele înjumătăţite: UTA Arad(25 p), CS Mioveni(20 p), Turris Turnu Măgurele(20 p), FC Argeş, Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti câte 19 puncte fiecare. Play-off-ul este programat să înceapă pe 4 iulie, urmând ca UTA, CS Mioveni şi Turris Turnu Măgurele să dispute 3 meciuri acasă şi 2 în deplasare, în timp ce FC Argeş, Petrolul şi Rapid să joace 2 meciuri acasă şi 3 în deplasare. 4, 11, 18, 25 iulie şi 1 august sunt datele celor cinci runde care se vor juca în acest play-off, în timp barajul pentru promovarea în Liga I a fost programat pentru data de 5 şi 8 august. Ordinea meciurilor din play-off urmează să fie stabilită în scurt timp de Federaţia Română de Fotbal.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds