Linkar: „Ne-am apărat ca la Rovine!”

La finalul partidei de la Piteşti, terminată la egalitate, 1-1, antrenorul celor de la Academica Clinceni s-a declarat mulţumit cu acest punct. Erik Lincar a recunoscut că FC Argeş merita să câştige acest meci după felul în care au decurs ostilităţile.
Linkar consideră că jocul se putea schimba dacă arbitrul îl elimina pe Şerbănică la faza penaltiului: „Ştiam că ne aşteaptă cea mai grea deplasare de până acum şi că nu ne va fi uşor să obţinem cele trei puncte. Am început jocul destul de timoraţi. Unii dintre jucătorii mei tineri au avut o evoluţie mult mai slabă. Compensăm cu experienţa lui Constantinescu care e un jucător determinant pentru echipa noastră. Nu mă refer numai la golul care l-a marcat ci şi la atitudinea unui jucător de 36 de ani şi sacrificiul pe care îl face. Joacă fundaş dreapta, dar şi fundaş central. Va juca şi portar dacă va fi nevoie.  Lucrul cel mai interesant al partidei a fost la acel penalti. Ori e penalti şi cartonaş roşu, ori este corner şi jucăm mai departe. Alte situaţii nu pot exista în fotbal. În afară de gol am avut o situaţie de unu la unu cu portarul. Gliga, un copil care a venit de la liga a treia de la Reghin s-a integrat destul de bine. Are ocazii prea clare de a marca dar nu reuşeşte să înscrie. În prima repriză gazdele au încercat să aibă o posesie şi să pună presiune pe noi dar nu auz reuşit. Din păcate, totul s-a schimbat în repriza a doua. În momentul în care am şi primit gol, ne-am apărat ca la Rovine ca să oţinem punctul. Pe Deaconescu îl durea spatele, pe Constantinescu, la pauză îl durea gamba. Piteştiul după ce a marcat golul egalizator a avut altă atitudine. Au venit peste noi, şi-au creat foarte multe ocazii, dar până la urmă, noi nu suntem chiar aşa de păcătoşi. Privind aspectul jocului, nu trebuie să-l mâniem pe Dumnezeu. A doua repriză chiar nu am contat, în afară de un şut în faţa porţii. Acest punct este foarte bun. Nu am pierdut în deplasare şi suntem singura echipă din campionat care nu a pierdut afară” a spus tehnicianul ilfovenilor.

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.