Remiză în primul meci oficial din 2023

FC Argeș s-a întors cu un punct din deplasarea de luni seară, de la Ploiești, după ce a remizat, 1-1, în confruntarea cu Chindia Târgoviște, din runda cu numărul 22 din Superliga Superbet, prima din noul an.    foto: Gabriela Neacșu

Meciul a avut două reprize diametral opuse, prima la discreția gazdelor, iar a doua mai echilibrată. Chindia a început în forță partida, Popa, Șerban și Popadiuc trecându-și în cont ocazii mari de gol. Insistența gazdelor pe faza ofensivă a dat roade pe finalul primei părți, Neguț deschizând scorul cu un șut la colțul lung. La zece minute după revenirea de la cabine, Garita a restabilit egalitatea cu largul concurs al portarului Căbuz care a degajat greșit o minge. Argeșul a avut șansa de a trece în avantaj pe tabelă, însă portarul dâmbovițenilor a respins șutul lui Zebic din interiorul careului. Chiar dacă echipa noastră a obținut un punct în această deplasare, jocul a lăsat de dorit în multe momente, fotbaliștii aduși în această iarnă având nevoie de timp pentru a se integra în sistemul gândit de staff-ul tehnic. În urma acestui rezultat, FC Argeș a urcat pe locul 11, cu 24 de puncte.

Chindia Târgoviște – FC Argeș 1-1(1-0) Au marcat: Neguț(min.43) / Garita(min.55)

Chindia Târgoviște: Căbuz – Căpușă, Celea, Orozco(min.46 Corinus), Dinu – Dulca(min.70 Cooper), Ahmatov –  Neguț, Popadiuc(min.79 Perianu), A. Șerban(min.79 Atanase) – D. Popa
Rezerve neutilizate: Moldovan, Dumitrașcu, Mihaiu, Ad. Ioniță, Boldor
Absenți: Vorobjovas, Chamed (suspendați), Grubac (accidentat)
Antrenor: Anton Petrea

FC Argeș: Straton – Tofan, Zebic, Brendon, Bassong – Mimito Biai(min.66 Meza Colli), Njike – Crețu, Târcoveanu(min.86 Boubacar Hanne), Bertrand(min.46 Calcan) – Garita
Rezerve neutilizate: Micle, Rizzi, M. Constantin, Pîrvu, Jakolis, Dobrosavlevici
Absenți: Turda, Șerban (accidentați)
Antrenor: Constantin Schumacher

Cartonașe galbene: Dulca, Orozco, Celea / Tîrcoveanu, Bassong, Calcan, Boubacar Hanne

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești); Spectatori: 500
Arbitru: Andrei Chivulete / A1: Sebastian Gheorghe, A2: Andrei Constantinescu
Arbitru VAR: Lucian Rusandu; Arbitru AVAR: Vladimir Urzică

Observator joc: Eduard Alexandru

Observatori arbitri: Adrian Comănescu

Livetext:

min.1. A început partida

min.2: Dulca primește un galben pentru un fault la jumătatea terenului

min.8: Popa reia cu capul pe lângă poartă în urma unei centrări de pe stânga

min.16: Orozco este avertizat cu un galben pentru un fault asupra lui Garita

min.22: Negut execută o lovitură liberă, Popa reia spre poartă, însă Straton respinge în corner

min.32: Șerban trimite peste poartă din interiorul careului

min.37: Popadiuc reia peste transversală de la marginea careului de 16 m

min.40: Garita conbină cu Njike, însă mijlocașul argeșean șutează peste poartă de la marginea careului

min.43: 1-0! Daniel Neguț deschide scorul cu un șut la colțul lung din interiorul careului!

min.45+3: Se termină prima repriză. Chindia intră la cabine cu un avantaj minim după reușita lui Neguț

min.46: Prima înlocuire la Chindia. A ieșit Orozco, a intrat Corinus

min.46: Prima schimbare la FC Argeș. A ieșit Bertrand, a intrat Calcan

min.46: A început repriza secundă

min.55: 1-1! Goool FC Argeș! Garita restabilește egalitatea după un luft al portarului Căbuz!

min.57: Bassong este avertizat cu un cartonaș galben pentru un fault

min.65: Mario Zebic şutează bine pe poartă, dar goalkeeperul dâmbovițenilor respinge balonul

min.66: A doua înlocuire la FC Argeș. Iese Mimito Biai, intră Daviud Meza Colli

min.70: A doua înlocuire la Chindia. Iese Dulca, intră Cooper

min.71: Cooper pătrunde în careu, însă trage în plasa laterală

min.79: Dublă înlocuire la Chindia. Au ieșit Popadiuc și Serban,  au intrat Perianu și Atanase

min.83: Neguț trage peste poartă de la 16 m

min.86: Schimbare la FC Argeș. Iese Târcoveanu, intra Boubacar Hanne

min.90: Se termină partida. FC Argeș pleacă cu un punct de la Ploiești după remiza, 1-1, cu Chindia.

sursa rezumat: Orange Sport

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds