Mădălin Ciucă, un an şi jumătate la FC Argeş!

Fotbaliştii de la FC Argeş îşi continuă pregătirea pe plan local. Alb-violeţii se pregătesc la stadionul Nicolae Dobrin unde fac alergări pe pista de atletism, dar şi pe sinteticul de la Bradu unde efectuează şedinţele tehnico-tactice.
Piteştenii au realizat astăzi primul transfer din această perioadă precompetiţională. FC Argeş s-a înţeles pentru 1 an şi 6 luni cu fundaşul Mădălin Ciucă. Fotbalistul în vârstă de 35 de ani şi-a reziliat acum câteva zile contractul pe care îl avea cu UTA iar astăzi a făcut primul antrenament sub comanda lui Emil Săndoi. Fotbalistul oltean este un jucător cu mare experienţă la nivelul primelor două ligi iar aşteptările conducerii clubului sunt destul de mari. Ciucă şi-a început cariera la FC Caracal după care a mai evoluat la Extensiv Craiova, Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa, Gaz Metan Mediaş, Metalul Reşiţa şi CSMS Iaşi. Mădălin este fundaş central de meserie, măsoară 184 cm şi cântăreşte 75 de kg. A debutat în Liga I, pe 24 februarie 2007, pe vremea când îmbrăca tricoul Universităţii Craiova chiar împotriva lui FC Argeş. Partida respectivă care a coincis cu debutul fundaşului în primul eşalon s-a încheiat cu un scor alb, 0-0. Conform site-ului de specialitate, transfermarkt.com, care conține informații despre fotbal și monitorizează permanent cotele de piață ale jucătorilor, Ciucă a strâns până acum 224 meciuri şi 8 goluri la echipele la care a evoluat.
#”Un profesionist desăvârşit”
Antrenorul Emil Săndoi are mari aşteptări de la noul său elev: „Mădălin este un jucător cu mare experienţă. Are peste 200 de meciuri jucate în jucate în Liga I şi a II-a. Este un profesionist desăvârşit şi poate deveni liderul echipei. L-am urmărit de mai mult timp şi pot spune că prin venirea lui completăm acel gol pe care îl aveam în centrul apărării. Sperăm să mai aducem jucători în toate compartimentele. Suntem în discuţii cu mai mulţi fotbalişti pentru a crea o echipă puternică la Piteşti. Cei cu care negociem sunt jucători tineri, dar şi fotbalişti care au ajuns la maturitatea sportivă. Îi vom anunţa după ce ne vom înţelege cu ei” a spus principalul grupării din Trivale.

 

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Redirecționează 3,5% din impozitul deja plătit de tine

 

 

This will close in 10 seconds